Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă îl critică pe primarul Decebal Făgădău pentru faptul că, deși spune că îi pasă de sport, edilul nu face prea multe în acest sens. Liberalul se referă la faptul în municipiul Constanța prea puține instituții de învățământ au săli de sport.
„Este bine că primarul Decebal Făgădău scoate copiii să facă sport pe bulevardele orașului, că în școlile constănțene nu au cum. Nu mai puțin de 10 școli și licee din Constanța, însumând peste 7.300 de elevi, nu au sală de sport, nici măcar o clasă amenajată special pentru asemenea activități. Astfel, pe timpul sezonului rece, atunci când condițiile meteo nu mai pot permite desfășurarea orei de educație fizică în aer liber, profesorii sunt obligați să țină elevii în sălile de clasă și să-și desfășoare orele cum pot, printre bănci și dulapuri. Dincolo de nevoia ca acești copii să poată face mișcare, așa cum cere inclusiv programa școlară, elevilor le este pusă în pericol inclusiv integritatea corporală, existând riscul accidentelor din cauza mobilierului foarte aglomerat și a spațiilor mici.
În același timp, în alte 9 unități de învățământ din oraș, aproximativ 4000 de elevi sunt nevoiți să facă orele de educație fizică în săli de sport improvizate, foste săli de clase reamenajate. Dimensiunile acestor săli și dotările nu pot permite, sub nicio formă, desfășurarea activităților prevăzute de programă. Profesorii se consolează cu gândul că în alte școli e mult mai rău, în timp ce elevii înșiră băncuțele de-a lungul pereților, așteptând să se termine ora.
Acești 11.000 de elevi, domnule Făgădău, sunt privați de un drept legal, prevăzut atât de Legea administrației publice locale, cât și de Legea Educației. Pentru că dumneavoastră, în calitate de primar, trebuia să asigurați condițiile materiale și financiare necesare pentru buna funcționare a instituțiilor și serviciilor publice de educație. Dar, când ați construit oare ultima sală de sport în Constanța? Sau bazin de înot? Sau când ați renovat și modernizat ultima oară o bază sportivă?
În aceste condiții, nu putem să nu vă întrebăm domnule Făgădău de ce ignorați în fiecare an cu așa mare nonșalanță o problemă pe care noi o considerăm gravă? Vă întoarceți buzunarele pe dos și vă plângeți că e bugetul gol, dar la televizor ne învățați cum trebuie să își arate Constanța bogăția: prin borduri de marmură și wc-uri publice de lux.
Dacă nu știți cum să rezolvați această problemă, vă ajutăm noi, domnule primar. Ați auzit de cele 5 milioane de euro pe care cu mânuța dvs le-ați scos din bugetul local pentru a le oferi pe tavă unor cluburi sportive? Da, cluburi sportive private de care vă leagă mai degrabă o datorie de partid decât dragostea față de performanță?
Ei bine, aflați că din cei 5 milioane de euro puteați construi săli de sport în toate școlile din Constanța (costurile de construcție ale unei săli de sport, dimensiune 200 mp, sunt cuprinse între 150.000 și 250.000 euro).
Suntem conștienți că trebuie susținute și cluburile sportive, dar nu în detrimentul propriului oraș și, mai ales, în detrimentul propriilor noștri copii. Din cele 5 milioane euro s-ar fi putut rupe 2 milioane anul trecut, 3 milioane anul acesta, iar problema ar fi fost rezolvată odată pentru totdeauna.
Soluții există domnule Făgădău, dar trebuie să vreți…!“, a declarat Huțucă.