Președintele Organizației Județene Constanța a PNL, deputatul Bogdan Huțucă, dă de pământ cu primarul Decebal Făgădău pe seama parcărilor din oraș. Huțucă notează într-o postare pe Facebook că Făgădău este primar ZERO și a construit ZERO centimetri de piste pentru bicicliști și ZERO parcări. Huțucă mai spune că Făgădău să blufează și să meargă la o mare cacialma în ceea ce privește proiectul parcărilor etajate. În plus, liberalul îi transmite că a trasa linii cu vopsea pe asfalt nu înseamnă a construi locuri de parcare.
„Constanța este un oraș sufocat de mașini. Se circulă cumplit pe majoritatea arterelor rutiere, intersecțiile sunt blocate la orele de vârf, iar primarul Decebal Făgădău găsește ca explicație principală faptul că s-a înmulțit numărul de mașini. Așa o fi, dar câte investiții o fi făcut Primăria în a dezvolta soluții alternative în traficul rutier din Constanța? Câți kilometri de piste de biciclete a construit, câte parcări au răsărit în oraș în acești trei ani? Fiindcă, dacă ați uitat, în campania electorală primarul Decebal Făgădău promitea că va construi patru parcări supraetajate și o parcare subterană. Dacă nu știți, vă spun eu: ZERO! Domnul primar ZERO a construit ZERO centimetri de piste pentru bicicliști, ZERO parcări. În schimb, paralizează traficul în jumătate din oraș cu reabilitarea unui pod care nu se mai termină sau cu sensuri giratorii impuse de Banca Mondială. Realitatea nu îl împiedică însă pe domnul Făgădău să blufeze, să meargă la o mare cacialma, așa cum a fost întregul său mandat de primar. Așa că se laudă că a construit, doar în ultimul an, în Constanța, 56 de parcări cu 1.700 de locuri. Nu e glumă! Asta spune edilul șef! Că a construit 1.700 de noi locuri de parcare. Ceea ce trebuie să înțeleagă însă distinsul primar este că a trasa linii cu vopsea pe asfalt nu înseamnă a construi locuri de parcare. Doar cu pixul sau cu pensula nu se pot construi lucruri, domnule Făgădău. Pe același principiu, mâine ne veți arăta macheta cu Sala Polivalentă și ne veți spune că ați construit-o și pe aceasta, ne veți arăta proiectul tehnic cu reabilitarea Cazinoului și va trebui să ne bucurăm că e gata monumentul…Constanța a rămas captivă în mâna impostorilor, care de 3 ani de zile nu știu de unde să înceapă, însă le pot spune eu unde se termină: la anul, în primăvară! Constanța are nevoie de o #AdministrațieLiberală!“, a scris Huțucă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta