Conecteaza-te cu noi

Actual

I-a furat unui copil telefonul mobil! A fost prins rapid de un jandarm aflat în timpul liber!

Published

on

Un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, aflat în timpul liber, a recuperat telefonul sustras unui copil de către un bărbat. Luni, 27 noiembrie a.c., în jurul orelor 12.30, plt.adj. Popa Constantin Silviu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în timp ce se deplasa pe aleea Garofiţei a fost alertat de strigătele unui copil în vârstă de 11 ani. Micuţul i-a spus plângând jandarmului că un bărbat i-a luat telefonul mobil, fugind apoi printre blocuri. Jandarmul constănţean a pornit în urmărirea făptuitorului, reuşind să îl prindă şi să îl imobilizeze, telefonul fiind recuperat şi predat copilului. Persoana în cauză, în vârstă de 19 ani, din Valu lui Traian, a fost predată lucrătorilor secţiei nr. 3 Poliţie Constanţa, în vederea continuării cercetărilor cu privire la fapta comisă. Recomandăm cetăţenilor ca în cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică sau să solicite sprijin la numărul unic de urgenţă 112.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions