Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
În primele două zile, media maximelor termice va crește de la 5 la 9 grade, urmând să scadă ușor, la 7 grade, pe 30 ianuarie. În intervalul 31 ianuarie – 5 februarie, ea va oscila între 9 și 12 grade, iar până pe 9 februarie, aceeași medie se va situa în jurul a 7 grade. Media temperaturilor minime va fi ușor negativă în intervalul 30 ianuarie-2 februarie și la finalul celei de-a doua săptămâni, iar în restul timpului se va situa între 0 și 4 grade. Precipitații slabe se pot semnala zilnic, dar vor avea o probabilitate mai ridicată de apariție în intervalele 27-29 ianuarie și 31 ianuarie-3 februarie, când local vor fi moderate cantitativ.
CRIŞANA
În primele două zile, media maximelor termice va crește ușor, de la 5 la 7 grade, urmând să revină la 5 grade, pe 29 și 30 ianuarie. În intervalul 31 ianuarie – 5 februarie, ea va oscila între 7 și 10 grade, iar până pe 9 februarie, aceași medie se va situa în jurul a 6 grade. Media temperaturilor minime va fi ușor negativă în intervalul 30 ianuarie-2 februarie și la finalul celei de-a doua săptămâni, iar în restul timpului se va situa între 0 și 3 grade. Precipitații slabe se pot semnala zilnic, dar vor avea o probabilitate mai ridicată de apariție în intervalele 27-29 ianuarie și 31 ianuarie-4 februarie, când local vor fi moderate cantitativ.
TRANSILVANIA
Între 27 – 31 ianuarie, media regională a maximelor termice va oscila între 3 și 6 grade. În intervalul 1 – 5 februarie, ea va fi de 6…7 grade, iar până pe 9 februarie, aceași medie se va situa în jurul a 4 grade. Temperaturile minime se vor menține negative de-a lungul celor două săptămâni și se vor situa, în medie, între -5 și 0 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, dar în intervalele 27-29 ianuarie și 31 ianuarie-3 februarie precipitațiile vor avea o probabilitate mai ridicată de apariție și local vor fi moderate cantitativ.
MARAMUREŞ
Între 27 – 31 ianuarie, media regională a maximelor termice va oscila între 3 și 5 grade. În intervalul 1 – 5 februarie, ea va fi în jur de 6 grade, iar până pe 9 februarie, aceași medie va fi de 4…5 grade. Temperaturile minime se vor menține, în medie, apropiate de 0 grade, exceptând intervalul 30 ianuarie-1 februarie și ultimele zile ale celor două săptămâni, când media lor se va situa între -3 și -1 grad. Precipitații slabe se pot semnala zilnic, dar vor avea o probabilitate mai ridicată de apariție în intervalele 28-29 ianuarie și 31 ianuarie-4 februarie, când local vor fi moderate cantitativ.
MOLDOVA
Între 27 – 31 ianuarie, media regională a maximelor termice va fi de 5…6 grade, iar în intervalul 1 – 5 februarie va oscila ușor în jurul a 7 grade. Ulterior, până pe 9 februarie, aceași medie va fi de 4…6 grade. Temperaturile minime se vor menține, în medie, apropiate de 0 grade, exceptând intervalul 30 ianuarie-1 februarie și ultimele zile ale celor două săptămâni, când media lor se va situa între -3 și -1 grad. Regimul pluviometric va fi deficitar, însă în unele zile ale primei săptămâni vor fi posibile precipitații slabe.
DOBROGEA
Pe parcursul celor două săptămâni, vremea se va menține caldă pentru această perioadă din an, cu temperaturi maxime, în medie, de 7…9 grade. În intervalul 1-5 februarie se estimează că media temperaturilor maxime va fi ușor mai ridicată și se va situa în jurul a 10 grade. Media temperaturilor minime se va situa între 1 și 4 grade, posibil mai scăzută, spre 0 grade pe 31 ianuarie și 9 februarie. Regimul pluviometric va fi deficitar, însă la începutul primei săptămâni vor fi posibile precipitații în general slabe.
MUNTENIA
Pe parcursul celor două săptămâni, vremea se va menține caldă pentru această perioadă din an, cu temperaturi maxime, în medie, de 6…9 grade. În intervalul 1-5 februarie se estimează că media temperaturilor maxime va fi mai ridicată și se va situa în jurul a 11 grade. Media temperaturilor minime se va situa între 0 și 3 grade, posibil mai scăzută, în jurul a -2 grade, în intervalele 30 ianuarie – 1 februarie și 7-9 februarie. Regimul pluviometric va fi deficitar, însă în unele zile vor fi posibile precipitații în general slabe.
OLTENIA
Pe parcursul celor două săptămâni, vremea se va menține caldă pentru această perioadă din an, cu temperaturi maxime, în medie, de 5…8 grade. În intervalul 1-5 februarie se estimează că media temperaturilor maxime va fi mai ridicată și se va situa în jurul a 10 grade. Media temperaturilor minime se va situa între 0 și 3 grade, posibil mai scăzută, în jurul a -2 grade, în intervalele 30 ianuarie – 1 februarie și 7-9 februarie. Regimul pluviometric va fi deficitar, însă în unele zile vor fi posibile precipitații în general slabe.
LA MUNTE
În intervalele 27-29 ianuarie și 1-5 februarie, media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 1 și 3 grade, fiiind mai ridicată decât în mod normal în această perioadă din an. În celelalte zile ale celor două săptămâni, această medie se va menține la valori negative, cele mai reci zile urmând a se înregistra pe 29 și 30 ianuarie. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între -6 și -2 grade,, posibil mai scăzută, în jurul a -8 grade, în intervalele 30 ianuarie – 1 februarie și 7-9 februarie. Precipitații slabe se pot semnala zilnic, dar vor avea o probabilitate mai ridicată de apariție în intervalele 27-29 ianuarie și 31 ianuarie-4 februarie, când local vor fi moderate cantitativ.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta