După cum vă spuneam mai devreme, 5.294 de absolvenţi de clasa a VIII-a au fost așteptaţi azi să participe la Evaluarea Naţională, care a început de la ora 9.00 cu proba scrisă la Limba şi literatura română.
Încă de la început elevilor li s-a comunicat că toate subiecetele primite sunt obligatorii și fiecare dintre ei va primi 10 puncte din oficiu. Subiectele pe care le-am primit au fost următoarele.
Primul subiect a fost un text epic la prima vedere selectat din romanul Ioanei Pârvulescu, ”Inocenții”. Pe baza unui fragment, elevii au avut de identificat sinonime pentru unele cuvinte, de explicat rolul cratimei, modului de formare al unor cuvinte, de formulat un enunț cu două idei principale/secundare din text şi de redactat o compunere de minimum 150 de cuvinte în care să argumenteze apartenenţa la genul epic al textului dat.
La subiectul al doilea, elevii au primit un text din National Geographic Traveler – Adina Brânciulescu, Transilvania din “goana” trenului, cu detalii despre Cetatea Alba Carolina şi Garda Cetăţii. Pe baza acestuia, au avut de formulat enunţuri, de menţionat gen şi caz pentru unele cuvinte, de precizat funcţii sintactice, de transcris propoziţii subordonate şi de redactat o naraţiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută într-o cetate.