Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Iată cum explică Clinica ISIS din Constanța decesul femeii care a născut

Published

on

Comunicat de presă al clinicii ISIS Constanța: În data de 24.01.2018, la ora 00:26, a avut loc naşterea pe cale naturală a unui făt viu de sex masculin, cu greutate 2600 gr, Apgar 8-9, cu adaptare neonatală bună. Nou-născutul are stare generală bună şi se află sub supravegherea specialiştilor secţiei de Neonatologie din spitalul nostru. Referitor la evoluţia travaliului şi a naşterii, acestea au decurs normal, sub atenta monitorizare a parametrilor vitali materni şi fetali de către echipa medicală. În situaţia dată, vorbim despre un sindrom hemoragic supra-acut post-partum, determinat de o anomalie placentară rară, complicaţie ce nu poate fi decelabilă antepartum, cu prognostic foarte grav. Sindromul hemoragic este principala cauză de mortalitate maternă conform ghidurior clinice de Obstetrică-Ginecologie şi statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Hemoragia post-partum este o complicaţie care poate să apară atât în cazul femeilor care nasc natural, cât şi prin operaţie cezariană. Urmare a apariţiei acestei complicaţii severe, echipa medicală a efectuat toate manevrele şi procedurile impuse în acest caz şi s-a decis transferarea pacientei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa din cauza complexităţii şi gravităţii cazului şi nevoii de implicare a unei echipe multidisciplinare. Pe parcursul monitorizărilor prenatale, inclusiv în cadrul episodului de spitalizare actual, au fost discutate cu pacienta modalităţile de naştere, cu prezentarea beneficiilor şi riscurilor aferente fiecăreia, pacienta alegând informat o naştere naturală pe uter cicatricial post-cezariană. Menţionăm că, din punct de vedere medical, pacienta a îndeplinit condiţiile pentru  travaliul de naştere post-cezariană, aşa cum sunt enunţate în literatura de specialitate. Transferul s-a realizat conform procedurii de transfer interclinic,  s-a luat legătura cu echipa secţiilor ATI şi Obstetrică-Ginecologie ale SCJU Constanţa, fiind comunicate toate informaţiile şi datele relevante pentru caz, în vederea pregătirii intervenţiei chirurgicale de urgenţă. Echipa Isis Hospital  va continua să încurajeze naşterea naturală, considerând că este dreptul oricărei femei să cunoscă şi să decidă informat modalitatea de a naşte. Suntem alături de familie şi vom oferi întregul nostru sprijin  şi suport acesteia. ”Avem rugămintea ca informaţiile din acest comunicat să fie date publicităţii respectând veridicitatea acestui document. Ne rezervăm drepturile de a reacţiona la orice denigrare şi expunere a unei situaţii fără a contacta instituţia pentru obţinerea unui punct de vedere.”, precizează Biroul de presă al Clinicii ISIS Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions