Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau a vremii nefavorabile, nici probleme majore privind fluenţa traficului pe arterele principale. Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în zilele de 30 noiembrie şi 01 decembrie 2017, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă pe anumite sectoare de drum, astfel: Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în zilele de 30 noiembrie şi 01 decembrie 2017, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă pe anumite sectoare de drum, astfel: – pe Autostrada A2, pe tronsonul Bucureşti (intersecţia A2 cu Centura Bucureşti) – Fundulea – Lehliu – Feteşti – Murfatlar (intersecţia A2 cu DN3), este interzisă circulaţia vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, pe ambele sensuri de mers, joi, 30 noiembrie, în intervalul 16:00 – 22:00 şi vineri, 1 decembrie, în intervalul 06:00 – 22:00; – pe DN7, pe tronsonul Piteşti (ieşire din municipiu) – Râmnicu Vâlcea – Veştem (intersecţie DN7 cu DN 1), este interzisă circulaţia vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe ambele sensuri, joi, 30 noiembrie, în intervalul orar 16:00 – 22:00 şi vineri, 1 decembrie, în intervalul orar 06:00 – 22:00; – pe DN39, pe tronsonul Agigea (intersecţia DN 39 cu DN39A) – Mangalia (intrarea în municipiu), este interzisă circulaţia vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe ambele sensuri de mers, joi, 30 noiembrie, în intervalul 16:00 – 22:00 şi vineri, 1 decembrie, în intervalul 06:00 – 22:00. De asemenea, în staţiunea Sinaia (judeţul Prahova), cu ocazia desfăşurării festivităţilor oficiale pentru Ziua Naţională a României, circulaţia rutieră va fi închisă în data de 01 decembrie 2017, pe următoarele sectoare de drum: – Bulevardul Carol I, între sensul giratoriu de la Hotelul Internaţional şi intersecţia cu Strada Gării (sensul giratoriu Petrom), pentru parada militară şi oficială, între orele 12:50 – 13:45; – Strada Eroilor (cimitirul Eroilor), de la intersecţia dintre Strada Spătar Mihail Cantacuzino cu Strada Mănăstirii şi intersecţia dintre Bulevardul Ferdinand cu Strada Eroilor, pentru slujba religioasă şi depunerea de coroane de flori, în intervalul orar 13:45 – 14:15; – Strada Octavian Goga, între intersecţia cu Bulevardul Carol I şi intersecţia cu Strada Eroilor, pentru slujba religioasă şi depunere de coroane de flori, în intervalul orar 13:45 – 14:15. Le recomandăm conducătorilor auto să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri care asigură devierea circulaţiei şi să folosească următoarele rute ocolitoare: – Calea Bucureşti – Calea Prahovei – Calea Braşovului – DN1; – Calea Bucureşti – Bulevardul Republicii – Strada Mihai Kogălniceanu – Strada Theodor Aman – Strada Căşeriei – Strada Furnica – Strada Mănăstirii – Strada Eroilor – Bulevardul Carol I – Bulevardul Ferdinand – DN1. La nivelul ţării există 6 drumuri naţionale cu circulaţia închisă, respectiv: 1. DN7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 – 131, în perioada 01.11.2017 – 30.06.2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015; 2. DN67C Transalpina între Rânca (judeţul Gorj) și Şugag (judeţul Alba), între kilometrii 35 şi 79, în perioada 01.11.2017 – 31.05.2018, conform dispoziţiilor de închidere în perioadele de iarnă şi primăvară; 3. DN66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 – 88, până în data de 31.12.2017, din cauza alunecărilor de teren şi versanţi, căderilor de copaci sau cedărilor de terasament; 4. DN64 între Găneasa și Pleșoiu (judeţul Olt), între kilometrii 34 şi 41, începând cu data de 22.06.2017, din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 36, situat peste Valea Negrișoara; 5. DN1R între Poiana Horea (judeţul Cluj) şi Mătişeşti (judeţul Alba), pe tronsonul kilometric 58 – 62, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de viabilitate; 6. DN17D între Rodna (județul Bistrița-Năsăud) și Cârlibaba (județul Suceava), între kilometrii 86 şi 104, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de viabilitate. Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru astăzi o informare şi o atenţionare de vreme rea pentru numeroase zone ale ţării, sfătuim conducătorii auto ca, înainte de a pleca la drum, să se intereseze despre prognoza meteorologică şi starea drumurilor pe care urmează să se deplaseze, iar în timpul călătoriei să manifeste prudenţă sporită la volan şi să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo-rutiere.