Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –Secția de combatere a corupției au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data de 10 mai 2017, față de inculpatul PARA LORANT, la data faptelor secretar general adjunct al Ministerului Mediului și Pădurilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de: – luare de mită, – luare de mită în formă continuată (două acte materiale). În ordonanța de dispunere a controlului judiciar se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În calitate de secretar general adjunct al Ministerului Mediului și Pădurilor, în luna august 2010, inculpatul Para Lorant a acceptat promisiunea reprezentantului unei societăți comerciale, transmisă prin intermediar, ca, în schimbul unei sume de bani, să-și exercite atribuțiile de serviciu rezultate din funcția deținută, lăsând să se înțeleagă că are o influență reală pe lângă ministrul mediului și pădurilor, astfel încât societatea respectivă să fie desemnată ca executant al unor lucrări de îndiguire împotriva inundațiilor, în județul Tulcea, contract în valoare de 5 milioane de lei. În acest scop, la data de 03 septembrie 2010, inculpatul Para Lorant a primit de la de la reprezentantul societății comerciale, prin intermediar, suma de 250.000 lei, echivalentul a 5% din valoarea alocată a lucrărilor. În calitate de secretar general adjunct al Ministerului Mediului și Pădurilor, inculpatul Para Lorant, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a primit de la un funcționar aflat în subordinea sa, servicii de cazare și masă la un hotel din Mamaia, în perioada 11 iulie – 7 august 2010, în valoare totală de 18.376 lei (achitați prin intermediul a două firme) precum și servicii turistice (cazare, bilete de avion) în perioada 01-05 decembrie 2010 la Viena – Austria, în valoare totală de 4.485 lei (achitați printr-o firmă). Serviciile turistice au fost primite de inculpat de la subordonatul său, în schimbul alocării de fonduri bănești pentru executarea unor lucrări al căror beneficiar era instituția condusă de funcționarul respectiv și pentru ca acest funcționar să își păstreze funcția de conducere pe care o avea în instituția subordonată Ministerului Mediului și Pădurilor. Pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul PARA LORANT trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției sau organul judiciar în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu depășească raza teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului;
e) să nu se apropie și să nu ia legătura, direct sau indirect, cu persoanele menționate în ordonanță
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Inculpatului PARA LORANT i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.