Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Iată programul oficial al Sanctității Sale Papa Francisc în România

Published

on

Sanctitatea Sa Papa Francisc va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, în 31 mai, a anunţat, luni, Administraţia Prezidenţială. Vizita în România are loc în perioada 31 mai – 2 iunie la Bucureşti, Iaşi, Şumuleu Ciuc şi Blaj.

”În perioada 31 mai – 2 iunie a.c., Sanctitatea Sa Papa Francisc va efectua o vizită Apostolică în România. Vizita de stat a Sanctităţii Sale se desfăşoară la invitaţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, care a adresat această invitaţie prima dată în luna mai 2015, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun, şi a reînnoit-o prin scrisoarea transmisă Sanctităţii Sale în luna martie 2017. Invitaţia Preşedintelui României a fost completată de cea a Conferinţei Episcopilor Catolici din România, precum şi de mesajul personal al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pregătirea şi desfăşurarea vizitei Apostolice în cele mai bune condiţii fiind posibilă cu sprijinul tuturor autorităţilor responsabile, atât publice, cât şi religioase”, a transmis, luni, Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că vizita Papei Francisc se va desfăşura la Bucureşti, în data de 31 mai, la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi, pe 1 iunie, respectiv la Blaj, în data de 2 iunie.

”Preşedintele României îl va întâmpina pe Sanctitatea Sa vineri, 31 mai a.c., ora 11:30, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, urmând ca ceremonia oficială de primire la Palatul Cotroceni să aibă loc la ora 12:00. Vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc se va încheia duminică, 2 iunie a.c., ora 17:30, cu ceremonia plecării oficiale de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, în prezenţa Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Advertisement
usr

Administraţia Prezidenţală a transmis şi întreg programul vizitei:

Vineri, 31 mai 2019

11:30 – Aterizare pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti
• Ceremonia de bun venit
12:00 – Ceremonia oficială de primire, Palatul Cotroceni
• Ceremonial militar
• Fotografie oficială
Convorbiri tête-à-tête dintre Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, şi Sanctitatea Sa Papa Francisc
13:00 – Întâlnire cu autorităţile, societatea civilă şi corpul diplomatic, Palatul Cotroceni
• Alocuţiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis
• Discursul Sanctităţii Sale Papa Francisc
15:45 – Întâlnire privată cu Preafericirea Sa, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei
Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei
• Discurs al Sanctităţii Sale
Rugăciune „Tatăl Nostru”, alocuţiuni şi cântări pascale, Catedrala Naţională
• Salut al Sanctităţii Sale
Sfânta Liturghie, Catedrala Catolică „Sfântul Iosif”
• Omilia Sanctităţii Sale

Sâmbătă, 1 iunie 2019

11:20 – Sosire la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc
11:45 – Sfânta Liturghie, Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc
• Omilia Sanctităţii Sale
17:25 – Vizită la Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iaşi
Întâlnire Mariană cu tinerii şi cu familiile, Palatul Culturii din Iaşi
• Discurs al Sanctităţii Sale

Advertisement
usr

Duminică, 2 iunie 2019

10:35 – Sosire la Câmpia Libertăţii din Blaj
10:45 – Divina Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici, Câmpia Libertăţii din Blaj
• Omilia Sanctităţii Sale; „Regina Coeli”
15:40 – Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj
• Salut al Sanctităţii Sale
17:00 – Sosirea la Aeroportul Internaţional din Sibiu
17:20 – Ceremonia oficială a plecării

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions