Cu puțin timp înainte de Paște, Piața Ovidiu s-a transformat într-un loc al veseliei și curiozității, unde cei mici au avut parte de o experiență inedită – „Iepurașul Pompier”!
Copiii au făcut cunoștință cu tehnica de intervenție a pompierilor și au descoperit secretele fascinante ale meseriei de salvator, într-un cadru interactiv și educativ, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța.
Pe lângă demonstrațiile spectaculoase, cei mici au participat la ateliere de desen și pictură, și-au făcut poze cu mascotele simpatice și s-au distrat de minune în gonflabilele colorate oferite de partenerii noștri de la Waterboyz.
Atmosfera a fost plină de zâmbete, entuziasm și bucurie, iar fiecare copil a plecat acasă cu amintiri frumoase și noi cunoștințe. Evenimentul a adus împreună joaca și învățarea, într-o manieră creativă și festivă, pregătind cu veselie spiritul Sărbătorilor Pascale, mai arată sursa citată.