Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Ieri a început exercițiul „Trojan Footprint 21”. Participă aliați și parteneri NATO

Published

on

Țara noastră găzduieşte, începând de luni, un contingent integrat de forţe militare aparţinând Forţelor Terestre, Forţelor Aeriene şi Forţelor Navale pentru operaţiuni speciale ale Statelor Unite, în cadrul primului exerciţiu dedicat forţelor pentru operaţiuni speciale (SOF), “Trojan Footprint 21”, organizat de Comandamentul pentru Operaţiuni Speciale în Europa (SOCEUR) în vederea antrenării şi a consolidării interoperabilităţii.

La exercițiile comune, combinate, desfășurate în zonele de antrenament din România și din Europa vor participa aliați și parteneri NATO: Bulgaria, Germania, Georgia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Spania, Ucraina și Marea Britanie, precizează într-un comunicat de presă Ambasada Statelor Unite ale Americii la București.

Colonelul Marc V. LaRoche, Comandantul adjunct al SOCEUR, a declarat: „Deși exercițiul este axat pe îmbunătățirea capacității forțelor pentru operațiuni speciale de a contracara o multitudine de amenințări, acesta sporește nivelul de integrare cu forțele convenționale și sporește interoperabilitatea cu aliații NATO și cu partenerii noștri europeni. Și, cel mai important, exercițiul consolidează nivelul de pregătire militară, cultivă încrederea și dezvoltă relații durabile care promovează pacea și stabilitatea în întreaga Europă.”

Exercițiul coordonat de Comandamentul pentru Operațiuni Speciale în Europa (SOCEUR) va oferi acestor unități ocazia de a testa și demonstra tactici, tehnici și proceduri de tip „multi-domain”. Operațiunile de tip „all-domain” implică seturile de competențe profesionale caracteristice militarilor din forțele aeriene, terestre și navale, care trebuie să execute o misiune complexă, de creștere a letalității și a nivelului de pregătire a acestor forțe din regiunea Mării Negre.

Advertisement
usr

Acest exercițiu va permite aliaților NATO și altor parteneri regionali să continue să construiască și să consolideze relațiile în cadrul acestui antrenament comun, combinat, în Europa și să stabilească o viziune comună pentru misiunile de luptă și de menținere a păcii, din străinătate.

Foto: Ambasada Statelor Unite ale Americii în România

Foto: Daily News Hungary

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions