În cursul serii trecute, în jurul orei 20.20, polițiștii din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au fost solicitați să intervină în localitatea Mihai Viteazu. Cei care i-au contactat pe oamenii legii au precizat că, în extravilanul localității Mihai Viteazu se află un cioban cu o turmă de capre, pe o cultură.
Ajunși la fața locului, polițiștii au fost amenințați cu o furcă de către ciobanul nervos. Așa că, la fața locului a fost solicitat încă un echipaj de poliție.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, ”dat fiind faptul că ciobanul nu s-a conformat solicitărilor polițiștilor și s-a manifestat agresiv, fugind de la fața locului, s-au folosit focuri de avertisment, în urma cărora bărbatul, de 30 de ani, a fost rănit în picior.”
Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.