Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

În ciuda COVID-19, traficul de mărfuri în porturile maritime româneşti este ÎN CREŞTERE

Published

on

Activitatea în porturile maritime românești se desfășoară fără disfuncționalități, poarta maritimă a României fiind operațională și deschisă tuturor fluxurilor de mărfuri.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al CNAPMC, traficul de mărfuri înregistrat de la începutul anului se menține în creștere, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, 2019 reprezentând un an cu trafic record.

În primele patru luni ale acestui an, traficul total de mărfuri derulat prin porturile Constanța, Midia și Mangalia a  înregistrat 20,46 milioane tone, cu o creștere de 3,31 % (656.183 tone) față de traficul înregistrat în perioada similară a anului 2019.

Traficul total este structurat astfel: 6,04 milioane tone import, 6,97 milioane tone export, 5,94 milioane tone tranzit și 1,51 milioane tone cabotaj. Din traficul total, 15,62 milioane tone reprezintă trafic maritim și 4,84 milioane tone sunt aferente traficului fluvial.

Advertisement
usr

S-a menținut evoluția spectaculoasă pe sectorul cerealelor, unde creșterea de trafic este 49,88%, 7,72 milioane tone fiind înregistrate în primele patru luni ale anului 2020, față de 5,1 milioane tone în ianuarie – aprilie 2019.

Creșteri de trafic se regăsesc și în cazul următoarelor grupe de mărfuri: îngrășăminte (+23,54%), produse chimice (+55,45%), minerale brute sau prelucrate (+13,29%), ciment, var (+107,8%), echipamente, mașini (+3,66%).

Scăderi de trafic au fost înregistrate pentru: produse petroliere (-23,06%), minereuri de fier (-31,93%), petrol brut (-2,91%) combustibili minerali solizi (-20,47%), semințe uleioase și fructe oleaginoase (-12,83%), lemn (-6,08%).

În cazul mărfurilor containerizate, sector în care traficul este grav afectat la nivel mondial, în porturile maritime românești scăderea, la acest moment, este nesemnificativă, de 2,73% în ceea ce privește cantitatea de mărfuri, și de 1,35% la număr de TEU.

Numărul total de nave operate în primele 4 luni ale anului 2020 este mai mare, de 4.450, față de 4.152 la finalul lunii aprilie 2019. Astăzi, 11 mai 2020, sunt în operare în porturile maritime românești 26 de nave, iar în perioada următoare sunt avizate să sosească 51 de nave.

Advertisement
usr

“Manipularea mărfurilor în terminalele porturilor maritime românești se realizează normal, cu respectarea tuturor procedurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu COVID-19. Menținerea porturilor maritime operaționale este o prioritate comună, a Ministerului Transporturilor, Comunicațiilor și Infrastructurii, a CN APM, a operatorilor portuari, a tuturor lucrătorilor din port.”, precizează Costel Stanca, director general al CN AMP SA.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions