Nu mai este mult și încep cursurile universitare. Însă până atunci, studenții au de rezolvat o mulțime de probleme, iar una din cele mai importante este cea legată de asigurarea cazării. Studenții din anii mai mari știu déjà ce au de făcut și cunosc modalitatea de rezolvare a acestor lucruri. Însă cei din primul an, care nu s-au confruntat până acum cu astfel de probleme, sunt derutați și nu prea știu ce au de făcut. Tocmai din acest motiv am încercat să oferim mai multe detalii. Și iată ce am aflat referitor la cazarea în spațiile universității Ovidius. Aceasta oferă studenţilor în noul an şcolar 1.327 de locuri de cazare în cele patru cămine ale instituţiei de învăţământ. Două dintre ele, căminele C1 și C2, sunt situate pe b-dul Mamaia, iar celelalte două, FN1 și FN2se regăsesc în zona Pescărie. Din acest număr, 879 (202 în căminul C1, 225 în căminul C2, 132 în căminul FN1 și 320 în FN2) sunt oferite studenţilor români. Există, de asemenea, 448 de locuri pentru bursieri ai statului român, studenţi familişti, medici rezidenţi, persoane cu dizabilităţi, cadre didactice şi angajaţi ai Universităţii. Am aflat că în noul an universitar vor fi 31 de locuri pentru programe mobilități/Erasmus, respectiv 1 pentru Turcia, 11 pentru Italia, 1 pentru Spania și 18 pentru Turcia. Am găsit și medici rezidenți care vor locui în cămine, respective o cameră în C1, două în C2 și una în FN1. Tariful achitat de un student aflat la învăţământul fără taxă este de 165 de lei pe lună, la fel ca și pentru personalul administrativ. Un student aflat la învăţământul cu taxă plăteşte 280 de lei pe lună, 290 de lei pe lună plătesc cadrele didactice. Solicitările pentru un loc de cazare în căminele Universităţii ”Ovidius” mai pot fi depuse până pe data de 25 septembrie, la ora 18.00, după care va fi realizat clasamentul, iar în 27 septembrie pot fi depuse eventualele contestaţii, rezultatele finale ale cazării urmând să fie cunoscute în aceeaşi zi, la ora 21.00. Astfel, cazarea studenţilor va începe din data de 28 septembrie.
Unde se pot caza studenții de la UMC?
În ceea ce privește studenții Universității Maritime Constanța, aceștia au la dispoziție trei cămine în care se pot caza, respectiv Căminul Sediu Lac Mamaia, cel de pe strada Mircea -cel-Bătrân (cunoscut ca și căminul studențesc A2) dar și căminul Far 3, situate pe Aleea Timonei. Aici cazările se fac în zilele de 28 și 29 septembrie și au dreptul de a locui aici numai studenții UMC care îndeplinesc integral condițiile de cazare și au depus în terme cererile. Foarte importante sunt regulile de cazare: nu beneficiază de aceste facilități studenții care: – au înstrăinat locul de cazare; – au fost sancţionaţi cu excluderea din cămin şi sancţiunea nu a expirat la data cazării; – au restanţe la regia de cămin; – au produs pagube care nu s-au recuperat sau nu au predat inventarul; Studenții se cazează pe ani de studiu – după cum urmează: – Studenţii din anul I (licență) – forma cu frecvență, fără taxă; – Studenţii din anul II (licență) – forma cu frecvență, fără taxă; – Studenţii din anul III (licență) – forma cu frecvență, fără taxă; – Studenţii din anul IV (licență) – forma cu frecvenţă, fără taxă; – Studenţii din anul I (licență) – forma cu frecvență, cu taxă; – Studenţii din anul II (licență) – forma cu frecvență, cu taxă; – Studenţii din anul III (licență) – forma cu frecvență, cu taxă; – Studenţii din anul IV (licență) – forma cu frecvenţă, cu taxă; – Studenţii din anul I (masterat) – forma cu frecvență, fără taxă; – Studenţii din anul II (masterat) – forma cu frecvenţă, fără taxă. – Studenţii din anul I (masterat) – forma cu frecvență, cu taxă; – Studenţii din anul II (masterat) – forma cu frecvenţă, cu taxă.
Cine are prioritate?
În Căminul Studențesc Sediu Lac Mamaia sunt cazaţi cu prioritate studenţii de la Facultatea de Electromecanică Navală. De asemenea, sunt cazați în limita locurilor disponibile studenții de la Facultatea de Navigație și Transport Naval și studenții străini pe cont propriu valutar, proveniți din țări care nu fac parte din Uniunea Europeană. În Căminul Sediu Lac Mamaia nu se vor caza categoriile de studenţi care beneficiază de gratuitate la cazare şi nici studenţii încadraţi în criteriul caz social – “Studenți ale căror familii nu realizează, în cele trei luni consecutive anterioare depunerii cererii, un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare decât salariul minim pe economie”. În Căminul Studențesc A2 sunt cazați studenții cu părinți cadre didactice, sau ai personalului didactic auxiliar, studenții străini bursieri ai statului român și studenții orfani de ambii părinți/studenții proveniți din centre de plasament sau plasament familial beneficiază de gratuitate la cazare în limita subvenției acordate de Ministerul Educației Naționale, plătind diferența dintre tariful de cazare și valoarea subvenției. Iar în Căminul Studențesc Far 3 sunt cazați studenții cu părinți cadre didactice, sau ai personalului didactic auxiliar, studenții străini bursieri ai statului român și studenții orfani de ambii părinți/studenții proveniți din centre de plasament sau plasament familial beneficiază de gratuitate și prioritate la cazare. În limita locurilor rămase disponibile, în Căminul Studențesc Far 3 se pot caza în următoarea ordine: – studenții care au depus cereri după expirarea termenului de depunere, – studenții cu domiciliul stabil aflat la o distanță mai mică de 50 km față de Municipiul Constanța, – studenții care au plătit cu întârzieri repetate regia de cămin în anul universitar 2017/2018, – studenții sancționați cu avertismente care prevăd cazarea în aceste condiții.
Sunt garsoniere și apartamente de închiriat
Există și mulți studenți (sau părinții acestora) care nu doresc să locuiască în cămine, motiv pentru care se orientează către garsoniere sau apartamente de închiriat. Iar în Constanța sunt multe; ne referim, în principal, la cele care servesc vara cazării turiștilor, iar în restul anului se închiriază studenților. Și sunt foarte multe, dar prețurile pot ține deoparte pretendenții. Am găsit garsoniere care se pot închiria cu 80 sau 100 de euro pe lună, dar și apartamente al căror preț de închiriere depășește 1000 de lei pe lună.