In intervalul 18.05, ora 08.00 – 21.05.2018, ora 08.00, la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța au fost înregistrați 1180 pacienți (331 cu vârste cuprinse între 0-17 ani, restul adulți). In urma investigațiilor de specialitate, din cei 1180 pacienți, au fost internați 250(cei mai mulți la Pediatrie-50 și Obstetrică Ginecologie 1 și 2 – 39 )
Din totalul prezentărilor, pe COD VERDE au fost repartizați 1018 pacienți, în vreme ce pacienții al căror risc vital a fost evaluat ca fiind imediat, cât şi pacienţii pentru care exista un risc de agravare rapidă au fost repartizați pe codurile ROȘU și GALBEN (22- cod roșu și 67- cod galben). Pe codurile albastru și alb au fost repartizați 45, respectiv 28 pacienți.
Cei mai mulți pacienți au fost aduși la UPU în ultimele 24 de ore ale intervalului. Mai exact, de duminică, ora 08.00 și până astăzi, 21.05, ora 08.00 , au fost înregistrați 424 pacienți.
”Față de weekendul trecut, se observă o ușoară creștere a numărului de pacienți. În perioda 11-14 mai, la UPU au fost înregistrate 1159 persoane.”, precizează Crina Kibedi, reprezentant al Biroului Comunicare și Relații Publice SCJU.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta