Astăzi, 15 ianuarie, CAS Constanța a deschis o sesiune de contractare pentru asistența medicală primară, cu scopul de a veni în sprijinul populației din localitățile cu deficit de medici de familie.
Această inițiativă este parte a unui efort constant de a asigura accesul la servicii medicale primare pentru toți cetățenii județului, în special pentru cei din mediul rural, unde lipsa medicilor de familie le afectează accesul la asistență medicală.
În județul Constanța, deși sunt încheiate 339 de contracte pentru furnizarea de asistență medicală primară, acoperind activitatea a 357 de medici de familie, numărul necesar pentru a deservi corespunzător populația este mai mare. În prezent, există un deficit de 45 de medici de familie, dintre care 36 sunt necesari în mediul rural și 9 în mediul urban. Este vorba despre deficit de medici în orașele: Cernavodă, Hârșova, Năvodari, Negru Vodă, Ovidiu, Techirghiol, precum și în comunele: 23 August, Agigea, Albești, Castelu, Cerchezu, Chirnogeni, Ciobanu, Costinești, Cumpăna, Cuza Vodă, Dobromir, Dumbrăveni, Fântânele, Gârliciu, Grădina, Horia, Limanu, Lipnița, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Mihai Viteazu, Mircea Vodă, Ostrov, Peștera, Poarta Albă, Rasova, Seimeni, Topalu, Valu lui Traian și Vulturu.
Pentru a rezolva această problemă cu care se confruntă toate județele, legislația oferă posibilitatea medicilor nou veniți în localitate, de a încheia cu CAS convenții de furnizare de servicii medicale, pentru o perioadă de 6 luni, perioadă în care aceștia își pot întocmi lista proprie de pacienți. Se consideră medic nou venit în localitate, medicul de familie care nu a avut niciun contract încheiat cu casa de asigurări de sănătate.
Ce beneficii oferă convențiile
Pentru a stimula medicii de familie să se stabilească în localitățile deficitare, convențiile oferă următoarele beneficii:
- Medicii beneficiază de un venit lunar bazat pe plata per capita, precum și de o sumă suplimentară pentru cheltuieli de administrare și funcționare a cabinetului, pentru o perioadă de 6 luni
- Această schemă de sprijin oferă o siguranță financiară medicilor în perioada inițială, încurajându-i să se stabilească și să dezvolte relații de lungă durată cu comunitățile locale.
- De asemenea, dacă medicul alege să activeze în mediul rural venitul lunar este majorat cu 50% față de cel stabilit pentru mediul urban. În localitățile fără niciun medic de familie, venitul poate fi majorat cu 100%.
Sesiunea de contractare se desfășoară după următorul calendar:
- Afișarea calendarului de contractare – 15.01.2025
- Perioada de transmitere a cererilor însoțite de documente conform opisului – 22.01.2025
- Perioada de evaluare și verificare a documentelor – 23.01.2025
- Data afișării furnizorilor respinși – 27.01.2025, ora 12.00
- Data depunerii contestațiilor – 28.01.2025, ora 12.00
- Data afișării soluționării contestațiilor și a afișării listei finale cu furnizorii admiși la contractare – 29.01.2025, ora 12.00
- Perioada de întocmire și semnare a contractelor – 30.01.2025 – 31.01.2025
- Data limită de finalizare a procesului de contractare – 31.01.2025
”Precizăm că opisurile cuprinzând documentele necesare încheierii contractelor pentru fiecare domeniu de asistenţă medicală se regăsesc pe site-ul CNAS, sectiunea CJAS/Contractări https://cnas.ro/contractari/, precum și la sediul instituției noastre.
Documentele necesare încheierii contractelor, se transmit numai în format electronic la adresa de e-mail medfam@casct.ro, documente asumate fiecare în parte prin semnătura electronică extinsă a reprezentantului legal al furnizorului. Reprezentantul legal al furnizorului răspunde de realitatea și exactitatea documentelor necesare încheierii contractelor.
În acord cu dezideratul CNAS, CAS Constanța este dedicată asigurării accesului echitabil la servicii medicale pentru toți locuitorii județului, de aceea, deschidem perioade de contractare în acord cu legislația, de fiecare dată când necesitatea o impune.”, a precizat Aurelia Drăgoi, purtător de cuvânt al CAS Constanța.