În perioada 27-28 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și cei ai formațiunilor rutiere din cadrul I.P.J. Constanța au desfășurat o acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice.
În urma activităților, au fost aplicate 372 de sancțiuni contravenționale, dintre care 190 pentru depășirea vitezei legale și 47 pentru nepurtarea centurii de siguranță. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 39 de permise de conducere, dintre care 27 pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale admise și 7 pentru depășire neregulamentară.
”Totodată, polițiștii rutieri au constatat 4 infracțiuni, dintre care 2 pentru conducere fără permis, 1 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 1 pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.