Conecteaza-te cu noi

Societate

În perioada 5-7 octombrie, la Universitatea Ovidius are loc conferința internațională bienală RAAS-Fulbright

Published

on

Facultatea de Litere a Universității Ovidius din Constanța (UOC) și Asociația de Studii Americane din România (ASAR/RAAS) organizează, în perioada 5-7 octombrie,  Conferința internațională bienală RAAS-Fulbright cu tema Mapping Spaces and (the) US. La manifestarea științifică vor prezenta lucrări peste 60 de universitari și studenți doctoranzi din România, Statele Unite, Turcia, Portugalia, Bulgaria, Anglia.

”Cadrul tematic pe care îl promovează conferința are în vedere diverse arii exploratorii de cercetare care, urmând căile schimbării paradigmatice ale conceptului de spațiu și timp, au stimulat interesul cercetătorilor pentru gândirea spațială critică în multe domenii ale științelor umaniste. Pornind de la geografie, planificare urbană și regională și sociologie urbană, gândirea spațială a depășit cu mult disciplinele tradiționale pentru a acoperi ramuri precum studiile culturale, antropologia, gândirea post-colonială și feministă, teorii etnice și de gen, critica și poezia literară, arta și muzica, spațiul virtual și digital, teologia, dreptul și economia și studiile globale. Într-o lume în continuă schimbare, cartografierea spațiului și conceptul de timp și-au lărgit conotația cu înțelesuri diferite, profunde, de impact puternic asupra comunităților autohtone și a grupurilor etnice în America și, în general, în întreaga lume.”, a declarat profesor emerit Adina Ciugureanu, președinte RAAS.

”Prelegerile din plenul conferinței vor fi susținute de profesori universitari de prestigiu în domeniul culturii americane: Robert T. Tally Jr. (Texas State University), Meldan Tanrisal (Hacettepe University) și Anca Dobrinescu (Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești).”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Universității Ovidius din Constanța.

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions