Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

În premieră, prima etapă a Campionatul Național de Super Rally 2019 va fi la Mangalia

Published

on

Etapa a I-a a Campionatului Național de Super Rally 2019 se va desfășura în intervalul 10-11 mai, la Mangalia. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv AMC Rasing, clubul promoter al campionatului, în colaborare cu Primăria Mangalia și cu Federația Română de Automobilism Sportiv.

Potrivit Federației Române de Automobilism Sportiv, suprafața de desfășurare este asfalt 100%, iar distanța totală a traseului este de 3.75 km (3 ture).

Vineri, la ora 15.00 se va deschide parcul service, pe strada Portului (în parcarea de lângă Parcul Balnear). Între orele 17.00 și 19.00 se vor face verificări administrative și tehnice, după care sd va face prezentarea oficială a echipajelor. Acest lucru se va desfășura lângă Casa de Cultură, în piața Republicii.

Sâmbătă, 11 mai, se va desfășura competiția. Numărul maxim de piloți acceptați este 40. Pot participa piloți și copiloți cu licență FRAS 2019. Se echivalează licențele de: raliu, viteză în coastă, time attack, slalom paralel, rally cross, sau alte ramuri cu acceptul FRAS.

Pot participa și piloți care nu au licență FRAS/FIA-2019 – aceștia se pot înscrie cu acceptul organizatorului și fără să puncteze în Campionatul Național de ”Super Rally” și vor forma o clasă separată.

Advertisement
usr

Echipajul poate fi format din pilot și (opțional) copilot/invitat.

Echipamentul obligatoriu este alăcuit din: combinezon de curse, cască, ghete rally, mănuși. Echipamentul poate să nu fie omologat sau să aibă omologare expirată.

Taxa de înscriere este de 450 lei și se achită la secretariat, odată cu verificările administrative.

Iată cum se va desfășura competiția: Runda 1. ”Calificări” – Se vor desfășura minim 4 manşe de calificări – O manșă va avea 3 ture complete. – O tură completă are 1.25 km lungime. – Concurenții se vor prezenta la START la indicațiile arbitrilor din Parcul de Service – Dacă pe parcursul concursului, unui concurent i se arată steagul ROȘU, acesta este obligat să oprească în siguranță și cât mai repede mașina de concurs, lăsând traseul liber pentru orice intervenție. Acesta nu va părăsi mașina de concurs și va respecta indicațiile arbitrilor și oficialilor din zonă. – Se va lua în considerare timpul cel mai bun din manşele de calificări. – Primii 12 concurenţi în urma clasamentului OPEN se califică pentru Runda 2 ”Finala” Runda 2. ”Finala” – Fiecare concurent va lua startul în 4 manşe. – Se va lua în considerare cel mai bun timp.

Clubul promotor al campionatului, AMC Racing, a anunțat că sezonul 2019 din Campionatul Național de Super Rally va avea 4 etape, care se vor desfășura în următoarele orașe: Mangalia, Târgu Mureș, Craiova și București.

Advertisement
usr

Update: Sâmbătă, 11 mai, între orele 03 și 21.oo, următoarele străzi vor fi închise traficului auto:
– strada Ștefan cel Mare, între strada Oituz si bd 1 Decembrie 1918;
– aleea dintre intersecția str. Stefan cel Mare cu bd 1 Decembrie 1918 si str. Portului;
– str. Portului, cuprinsă între faleză Mangalia si aleea care vine de la intersecția bd 1 Decembrie 1918 cu str. Stefan cel Mare;
– str. Vanatori intre str. Portului si str. Teilor;
– str. Teilor, între str. Vanatori si str. Oituz;
– str. Oituz, între str. Teilor si str. Stefan cel Mare.

Update2: Potrivit Primăriei Mangalia, promotorul Campionatului Național de Super Rally este Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist și totodată campion național la raliuri în 2003. O mare contribuție în organizarea competiției din acest an o are și cunoscutul pilot Emil Ghinea din Mangalia. El este vicecampion al României la CNVC – 2018, clasându-se pe primele poziții ale podiumului de concurs, la competițiile de profil, din 2011 până în prezent.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions