În sfârşit, o veste bună pentru municipiul Constanţa: va fi construită Sala Polivalenetă despre care se vorbește de mai bine de doi ani. În cursul zilei de azi, 17 decembrie, CNI a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru sala de sport polivalentă de 5.000 de locuri din municipiul Constanța.
Iată comunicatul oficial: Compania Națională de Investiții (instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice) a semnat, în data de 17 decembrie 2018, contractul privind proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții ”Sală Sport Polivalentă – 5000 locuri, municipiul Constanța, județul Constanța” din Bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 254, zona Badea Cârțan, cu Asocierea S.C. EUROMATERIA S.R.L, S.C. ADURO IMPEX S.R.L, CONPAT SCARL – DELTA CON S.R.L, RESERCH CONSORZIO STABILE S.C. ARL.
Valoarea contractului de finanţare este de 67.913.330,34 lei (cu TVA, cote și taxe incluse), iar durata lucrărilor de proiectare și execuție va fi de 27 de luni (din care 3 luni pentru proiectare).
Sala de sport propusă ocupă la sol circa 9.820 mp, fiind desfășurată pe 3 niveluri cu un total de 18.500 mp, având o capacitate de 5.000 de locuri.
Din punct de vedere funcțional, clădirea cuprinde: zona terenului de joc cu caracter multifuncțional (dimensionată și dotată corespunzător pentru terenul de handbal, baschet și volei, cu zonă de protecție specifică fiecărui sport, conform instrucțiunilor fiecărei federații sportive în parte), zona gradenelor, care va asigura locurile pentru publicul spectator (cca. 4.000 de locuri în gradene fixe, 1.300 de locuri în gradene telescopice, cca. 800 de locuri în varianta folosirii spațiului de joc pentru amplasarea scaunelor suplimentare – activități nonsportive), locuri pentru spectatori VIP și reprezentanți ai presei, precum și locuri destinate persoanelor cu dizabilități.
În plus, baza sportivă este prevăzută cu o sală de antrenamente, dimensionată, de asemenea, conform regulamentelor federațiilor de specialitate. Totodată, proiectul dispune de spații pentru publicul spectator, sportivi, spații administrative, spații destinate securității și organizatorilor de evenimente, spații de depozitare și spații tehnice, precum și spații funcționale și operaționale, în vederea asigurării unei funcționări eficiente, conformă cu standardele și normativele în vigoare. Nu în ultimul rând, baza sportivă va beneficia de spații pentru dotări secundare de tip comercial (cafenele, magazine cu caracter sportiv) și de spații special amenajate pentru transmisiuni sportive, presă și VIP.
Proiectul sălii polivalente este unul complex, vizând inclusiv amenajarea spațiilor din jurul sălii, fiind creată o zonă pietonală atractivă, care să participe la asigurarea flexibilității funcționale a zonei.
Lucrările aferente acestui contract vor fi finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și se realizează prin Compania Națională de Investiții în conformitate cu prevederile OG 25/2001 cu modificările și completările ulterioare. Unitatea Administrativ-Teritorială a municipiului Constanța se va ocupa de execuția branșamentelor la utilități, precum și de o parte a amenajărilor exterioare, până la finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiții
În urmă cu doi ani, publicam următorul articol referitor la acest subiect:
Ne-am liniștit – vom avea sală polivalentă. Dar lucrările vor fi gata prin anul 2020! Dacă vor fi!
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta