În urma incidentului survenit ieri la instalaţia de Hidrocracare Blândă (MHC), Rompetrol Rafinare a demarat o analiză internă, pentru evaluarea situaţiei operaţionale.
Din primele estimări, impactul asupra activităţilor de producţie ale rafinariei este unul redus. Rafinăria Petromidia continuă să funcţioneze, restul instalaţiilor aflate în fluxul tehnologic fiind securizate.
Instalaţia MHC este scoasă din fluxul de producţie, rolul acesteia fiind preluat de alte unităţi. În funcţie de evaluările interne, compania va adapta reţetele specifice de rafinare, pentru funcţionarea la capacitatea optimă a unităţilor de producţie.
”Rompetrol Rafinare va continua să asigure produsele necesare pe piaţa din România.
După ce incendiul a fost stins în siguranţă, conform planurilor de intervenţie în astfel de situaţii, echipele locale şi autorităţile publice au realizat, în mod activ, măsuri de precauţie pentru a preveni orice reaprindere, inclusiv manevre de răcire a instalaţiei.”, au precizat reprezentanții KMG International.
Amintim că ieri după amiază, un incendiu s-a produs în instalaţia de Hidrocracare Blândă (MHC), la finalul unor lucrări de mentenanță specifice.
Din fericire, nu au existat victime, toţi angajaţii instalaţiei, dar şi din celelalte secţii ale rafinăriei au fost evacuaţi.
Incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum, iar pentru gestionarea cu eficiență a misiunii de stingere, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Poptrivit IGSU, la misiunea de stingere a fost alocată și o autospecială transport roboți din cadrul ISU București-Ilfov.
Acest mijloc performant de intervenție a intrat de curând în dotarea IGSU, iar datorită multiplelor caracteristici deținute asigură, pe lângă eficiența intervenției, protecția echipajelor operative în misiuni complexe.
Autospecialele au în componență 4 roboți ( 2 cu motoare electrice și 2 cu motoare termice) și sunt destinate intervenției rapide în cazul incendiilor de mari proporții înregistrate la obiective și platforme industriale, fixe și mobile, precum și în zone comerciale (cu potențial de explozie), în spații închise sau deschise (contaminate chimic, biologic și nuclear), cu risc ridicat de producere a accidentelor sau contaminării personalului.
De asemenea, roboții pot îndeplini misiuni de stingere a incendiilor, de evacuare a fumului și a gazelor, de observare, iluminare a zonelor de acțiune, transport echipamente și persoane rănite, analiză a mediului afectat cu ajutorul senzorilor și transmiterea informațiilor despre acesta către un monitor, colectarea și transmiterea imaginilor foto și video atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, detecție chimică și nucleară, precum și eliberarea căilor de acces prin spargere/împingere, tractare/remorcare.
incendiu petromidia
Toate informațiile le găsiți în textul de mai jos:
Incendiu puternic la Petromidia. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta