În urma incendiului izbucnit azi noapte în municipiul Constanța, la Spitalul Județean au fost transportați 9 pacienți. Este vorba despre 2 copii și 7 adulți.
La nivelul unității medicale a fost activat planul alb. Pacienții au fost preluați imediat și investigați de către echipe medicale multidisciplinare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al unității medicale, Crina Kibedi, un singur pacient a fost preluat pe codul roșu, fiind urgețăa majoră, cu arsuri de căi aeriene superioare și arsuri de gradul II pe 7 % din suprafața corporală. Acesta a rămas internat la chirurgie plastica/terapie intensivă. Este în momentul de față intubat dar starea sa este stabilă.
De altfel este singurul pacient care a rămas internat. In cazul celorlalți 8, o femeie a refuzat internarea iar celelalte persoane nu au necesitat spitalizare.