Inspectoratul Școlar Județean Constanța, ASAP România și Primăria Municipiului Constanța au semnat recent un acord de parteneriat privind extinderea națională a programului ASAP. Acesta urmărește să creeze în școlile din România un model funcțional și eficient de infrastructură logistică și umană pentru colectarea selectivă a deșeurilor în vederea reciclării. Constanța este al doilea oraș care se alătură la nivel național ASAP (după Brașov). Demersul de extindere a inițiativei a avut loc după ce, în decembrie 2020, ASAP România a demarat un program pilot de colectare selectivă a deșeurilor în unitățile de învățământ din sectorul 6 al Bucureștiului. În sectoarele 1 și 3, programul va începe tot în septembrie 2021, odată cu anul școlar 2021 – 2022, la fel ca în celelalte orașe din țară.
ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de The Institute și susținut de Lidl România.
„Să creezi cea mai mare infrastructură logistică și umană funcțională pentru colectarea selectivă a deșeurilor în vederea reciclării în școlile din România reprezintă o provocare, cu atât mai mult cu cât a demarat în prag de pandemie și s-a extins în timpul ei. Ne bucurăm că programul pilot din sectorul 6 al Capitalei e secondat de cele din sectorul 1 și 3, dar și de Brașov și Constanța. Contăm pe receptivitatea și sprijinul autorităților pentru ca, în anul școlar, 2021 – 2022 să extindem programul ASAP de colectare selectivă în toate reședințele de județ din România și în celelalte sectoare din București”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute, fondatorul programului ASAP.
Programul ASAP va demara în 99 de unități de învățământ din municipiul Constanța odată cu începerea anului școlar 2021 – 2022 și implică acțiuni concentrate pe trei direcții:
- Sprijinirea școlilor pentru achiziționarea și/sau completarea infrastructurii de colectare separată a deșeurilor reciclabile, alături de calibrarea optimă a volumului, distribuției și amplasării recipientelor dedicate colectării selective în interiorul și la exteriorul școlilor;
- Desfășurarea unei campanii de educare adresate elevilor, care se axează pe explicarea modului corect de colectare a deșeurilor pe fracții, respectiv plastic, hârtie, metal și sticlă, dar și a traseului deșeurilor după colectare, în stațiile de sortare/reciclare, pentru a îmbunătăţi calitatea colectării și gradul de reciclare și a contribui astfel la reducerea poluării cu ambalaje;
- Colectarea și corelarea de date de la furnizorul de salubritate contractat de autorităţile publice pentru ridicarea atât a deșeurilor reciclabile, cât și a celor menajere, cu obiectivul de a urmări calitatea colectării pe fracţii și a aduce îmbunătăţirile necesare în timp real.