Astăzi, 24 iulie, în jurul orei 15.45, dispeceratul ISU Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, în localitatea Ion Roată, în care au fost implicate un autoturism și un autotren.
La locul solicitării au fost alocate mai multe resurse din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni: o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au intervenit și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, dar și elicopterul SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, la fața locului au fost găsite două victime: 1 persoană inconștientă, iar cea de-a doua conștientă și cooperantă.
Persoana inconștientă a fost extrasă din autoturism, însă din păcate nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată. Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 56 de ani.
Persoana conștientă, care prezenta politraumatisme a fost monitorizată de către echipajele medicale, ulterior a fost preluată de către elicopterul SMURD și transportată la o unitate spitalicească din municipiul București.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta