În cursul zilei de azi, ministerul Afacerilor Externe a făcut precizări referitoare la un al doilea caz de infectare cu coronavirus a unui bărbat din România, care se află la bordul navei Diamond Princess.
Potrivit unui comunicat de presă, MAE a anunțat că ambasada României la Tokyo a fost notificată de către MAE nipon cu privire la confirmarea unui al doilea caz de infectare cu coronavirus a unui cetățean român, membru al echipajului de pe vasul de croazieră Diamond Princess.
”Misiunea diplomatică este în contact cu cetățeanul român care a fost transferat la o unitate medicală din Tokyo, care a transmis misiunii diplomatice în cursul zilei de astăzi, 19 februarie, că se simte bine și nu manifestă simptome.”, a precizat Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe.
Potrivit datelor obținute de către reprezentanții ambasadei, autoritățile locale au precizat că toate persoanele prezente la bordul navei de croazieră au fost supuse testelor medicale, fiind în așteptarea rezultatelor.
În ceea ce privește nava Westerdam, potrivit informațiilor obținute de Ambasada României la Hanoi (acreditată și pentru Regatul Cambodgia) de la autoritățile cambodgiene, opt din cei nouă cetățeni români care s-au aflat la bordul navei în calitate de turiști au părăsit Cambodgia, cel de-al nouălea rămânând în capitala Phnom Penh.
Costurile deplasărilor au fost suportate de proprietarul vasului de croazieră.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta