La data de 12 februarie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 13 februarie, până la data de 12 aprilie, inclusiv, faţă de inculpatul M.C., cercetat pentru săvârşirea mai multor infracțiuni. Este vorba despre infracţiuni de fabricarea, producerea, experimentarea, prepararea, procesarea, transformarea, oferirea, distribuirea, vânzarea, punerea în vânzare, administrarea, livrarea cu orice titlu, trimiterea ori alte operaţiuni privind circulaţia substanţelor dopante cu grad de mare risc şi a produselor care conţin substanţe dopante cu grad de mare risc, fără drept.
În concret, în urma efectuării unei percheziţii domiciliare într-un imobil din localitatea Valu lui Traian, judeţul Constanța, în cauza privind pe inculpaţii E.C.I. și R.D., s-a stabilit că M.C. a depozitat şi a deţinut în vederea comercializării, la data de 11 februarie, 24.417 cutii cu 11 tipuri de produse farmaceutice, dintre care 9 conţinând substanţe dopante de mare risc.
În sarcina inculpatului, pe durata controlului judiciar, s-a stabilit obligaţia de a nu părăsi teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului ce a dispus măsura.
Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul IPJ Constanţa – Serviciul de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
”Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și controlul judiciar reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.”, au precizat reprezentanții Biroul de informare publică și relații cu mass-media din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta