Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Încălțăminte contrafăcută în valoare de 770.000 lei, depistată în Portul Constanța

Published

on

incaltaminte contrafacuta

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au descoperit în Portul Constanţa, într-un container sosit din China, 6.300 articole de încălțăminte susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.

În data de 5 mai, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanta Sud Agigea a descoperit, într-un container sosit din China, 6.300 articole de încălțăminte care purtau însemnele unei mărci cunoscute, dar care erau susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală, având o valoare de aproximativ 770.000 lei.

”Ulterior, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, iar în data de  09.05.2023, s-au sesizat  din oficiu în vederea întocmirii actelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate iar bunurile, în valoare totală de aproximativ 770.000 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanța.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions