Încă un container încărcat cu articole de încălțăminte a fost verificat de polițiștii constănțeni în Portul Constanța.
Ieri, 10 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare Constanța, au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din municipiul București.
Polițiștii au descoperit în interiorul containerului 2.240 de perechi de pantofi sport, susceptibili a fi contrafăcuți.
Bunurile, în valoare de aproximativ 1.120.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
”În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta