Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Incendiu în zona Casa de Cultură! Un bloc întreg a fost evacuat! (Video)

Published

on

În urmă cu puțină vreme, în zona Casei de Cultură din Constanța, pe Aleea Nalbei, la blocul L 106 a izbucnit un incendiu. La fața locului s-au deplasat foarte repede, de la sediul de pe strada Mircea-cel-Bătrân, două autospeciale pentru stingerea incendiilor. La fața locului au ajuns și cinci ambulanțe ale SAJ dar și polițiști. Din primele informații am aflat că fumul dens, care ieșea dintr-un apartament situat la primul nivel al blocului s-a răspândit la toate cele patru etaje. Întreaga suflare a clădirii s-a autoevacuat iar 5 persoane au fost evacuate de către pompieri și asistate medical de către echipajele de medici și asistente medicale. Din câte se pare, oamenii au inhalat fum și li s-a administrat oxigen. Potrivit celor prezenți la fața locului, incenediul ar fi izbucnit ca urmare a unor probleme apărute la un calculator. La ora actuală, incendiul a fost stins și se lucrează la evacuarea bunurilor din respectivul apartament.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions