Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Incendiu într-un bloc din Constanța. Șase adulți și trei copii s-au autoevacuat

Published

on

pompieri

Update: Potrivit Biroului de presă al ISU Constanța, au fost inundate cu fum bucătăria, dormitorul și holul apartamentului, fiind afectată o parte din mobilierul bucătăriei.

”Au fost evacuate 17 persoane (12 adulți, 5 copii), iar 8 adulti s-au autoevacuat. Proprietara apartamentului (care a prezentat stare de rău la aflarea veștii) a fost transportată la spital de către echipajul SAJ, iar 5 persoane (3 adulți și 2 copii) cu atac de panică au fost monitorizate la locul intervenției.”, a precizat Anamaria stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța.

Știre inițială: Un incendiu s-a declanșat astăzi, 1 februarie, în apartamentul unui bloc din municipiul Constanța. Acesta este situat în cartierul Tomis Nord, pe  str. Cișmelei, nr. 17, bl. 1A, sc. E, et. 5.

La fața locului intervin mai multe resurse din cadrul Detașamentului Fripis și Detașamentului Port, respectiv 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, un echipaj de  descarcerare și o autospecială de transport victime multiple.

Advertisement
usr

La această oră, 9 persoane s-au autoevacuat, respectiv 6 adulți și 3 copii. Din fericire, nu sunt probleme medicale.

Potrivit Biroului de presă al ISU Constanța, nu au fost persoane suprinse la interior. Blocul este inundat cu fum.

Știre în curs de actualizare.

Foto: Ilustrativ/IGSU

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions