În cursul zilei de astăzi, 9 februarie, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari, în cazul producerii unui incendiu la un saivan de animale din localitatea Cerna, județul Tulcea.
Către locul evenimentului, s-au deplasat 2 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu 2 autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și SVSU Cerna.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la saivanul de animale, fiind localizat la scurt timp de lucrătorii SVSU Cerna.
Salvatorii au procedat, de urgență, la evacuarea animalelor aflate în interior și la lichidarea incendiului.
Au ars aproximativ 2,5 tone de furaje și saivanul în proporție de 70%.
Aproximativ 50 de miei au fost salvați.
Din păcate, în urma incendiului, aproximativ 180 de miei au decedat.
Potrivit Biroului de presă al ISU Delta Tulcea, cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind o țigară aruncată la întâmplare.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta