În cursul nopții trecute, în orașul Babadag a avut loc un incendiu la o casă. Pompierii au stablit că focul a fost pus intenționat.
Noaptea trecută, în jurul orei 00.05, salvatorii Stației de Pompieri Babadag au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință din orașul Babadag.
9 subofițeri, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la fața locului pentru stingerea incendiul care a fost lichidat în mai puțin de 20 de minute.
În urma evenimentului au ars aproximativ 15 metri pătrați din acoperișul locuinței.
”Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiunea intenționată, cercetările în acest caz fiind continuate de Poliție.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al ISU Delta Tulcea.
Foto: ISU Delta Tulcea