Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Incendiu puternic într-o localitate a județului! Doi copii au fost salvați din casa cuprinsă de flăcări!

Published

on

În această după-amiază, la o locuință din localitatea Tortoman, situată în imediata vecinătate a cantinei IAS, de pe strada Tineretului, a izbucnit un incendiu violent. Aceasta a fost anunțat prin intermediului numărului de urgență 112 de către un vecin. Omul a precizat și faptul că este posibil ca în casa cuprinsă de flăcări să fie și doi copii. La fața locului s-a deplasat urgent o autospecială a Detașamentului ISU Dobrogea din Medgidia, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță. După ce echipajele de salvare au ajuns la fața locului, reprezentanții ISU au precizat că cei doi copii aflați în casa cuprinsă de flăcări au fost scoși în perfectă stare. Este vorba despre doi minori unul de 4, iar celalalt de 6 ani. Ceilalți copii ai familiei (care are 4 copii!) erau plecați la plimbare. De asemenea, reprezentanții ISU Constanța mai susțin că este vorba despre un incendiu generalizat. La ora actuală acoperișul casei arde în totalitate, iar focul s-a propagat și la o anexă, pompierii lucrând în prezent la lichidarea incendiului, care este extins pe o suprafață de 200 mp. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale deoarece a avut un atac de panică. 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions