Un incendiu violent a avut loc în cursul nopții trecute în localitatea Castelu din județul Constanța. Militarii ISU Constanța au fost solicitați să intervină pe str. Sălciilor, nr. 32A, unde a avut loc explozia unei butelii, urmată de incendiu. Trei ore au luptat cu flăcările ce cuprinseseră o casă aflată în construcție.
Intervenția salvatorilor a fost solicitată, prin apel la numărul unic de urgență 112, puțin înainte de ora 1.00. Din primele momente, au fost alocate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă, un SMURD B2, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.
La momentul ajungerii echipajelor, flăcările se manifestau violent la acoperișul casei, dar și la 4 din camerele acesteia. Din fericire, nu au existat victime, trei persoane reușind să se autoevacueze din imobil. Pompierii militari au extras 3 butelii depozitate în 2 camere ale casei.
Intervenția a fost dificilă deoarece singura cale de acces la etajul superior era pe o scară exterioară, printr-un spațiu foarte îngust, iar acoperișul din tablă a trebuit înlăturat pentru lichidarea tuturor focarelor existente.
Incendiul a fost lichidat după ora 4.00, în această dimineață. Au ars acoperișul casei pe o suprafață de 200 mp, patru camere și bucătăria.
”Câțiva dintre colegii care au intervenit pentru localizarea și stingerea acestui incendiu abia se întorseseră dintr-o altă misiune destul de dificilă – accidentul rutier din apropiere de Hârșova în care au fost implicate 90 persoane.”, a precizat Oana Manoilă, purtător de cuvânt al ISU Constanța.