Primăria Constanta anunță titularii dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor expropriate prin Dispoziția nr. 1616/16.06.2023, potrivit H.C.L. nr. 91/2023 privind aprobarea declanșării procedurii de expropriere a imobilelor – terenuri proprietate privată, situate pe amplasamentul obiectivului de investiții de utilitate publică și de interes local ”Bulevardul Madrid” din municipiu. Astfel, își începe activitatea Comisia de verificarea a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor expropriate, aflate pe raza Municipiului Constanța, constituită în baza Dispoziției nr. 1651/21.06.2023.
„Tabelele cu imobilele proprietate privată expropriate în condițiile Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local cu modificările și completările ulterioare vor fi aduse la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local al Municipiului Constanța în data de 04.07.2023 și pe pagina proprie de internet.
Până la data începerii activității comisiei, titularii dreptului de proprietate sau al/ai altor drepturi reale sau persoanele care justifică un interes legitim, denumiţi în continuare persoane interesate, vor înregistra la secretariatul Consiliului Local al Municipiului Constanța cererea pentru acordarea despăgubirilor, cuprinzând următoarele elemente:
- a) numele şi prenumele persoanei interesate;
- b) adresa de domiciliu;
- c) documentele doveditoare referitoare la existenţa drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat, în original sau în copie legalizată;
- d) opţiunea privind cuantumul despăgubirii.“, informează Primăria.
În total, vor fi alocate de la bugetul local pentru despăgubiri 12.972.120 de lei, adică 2.644.842 de euro. Suprafața totală expropriată este de 47.506 metri pătrați, iar cea mai mare suprafață de 3.588 de metri pătrați va fi luată de la Vlaicu Development SRL, care va primi 2.639.602 lei, adică 538.200 de euro.