Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Incep procedurile în vederea declanșării grevei generale în economia națională

Published

on

CNSLR – Frăția a decis începerea procedurilor în vederea declanșării grevei generale în economia națională, unul dintre motive fiind scăderea tuturor salariilor și pierderea de locuri de muncă din cauza trecerii plății contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. “Biroul Operativ al CNSLR — Frăția, în conformitate cu hotărârea Consiliului Național din data de 30 octombrie 2017, a decis începerea procedurilor în vederea declanșării grevei generale în economia națională pentru următoarele nemulțumiri ale salariaților: scăderea tuturor salariilor, în principal în mediul privat, și pierderea de locuri de muncă generate de modificările Codului fiscal prin care se transferă plata contribuțiilor sociale de la angajator la angajat; imposibilitatea negocierilor sectoriale și intersectoriale ce generează lipsa unei protecții reale ale angajaților, în forma actuală a Legii 62/2011; întârzierea nejustificată a acordării drepturilor salariale pentru angajații unor unități publice de asistență socială și medico-socială de peste 43 luni”, se menționează într-un comunicat al confederației. Potrivit sursei citate, greva generală va fi susținută în următoarele sectoare de activitate: energie, petrol și gaze, chimie, petrochimie, comunicații, transporturi, lemn și mobilă, textile și pielărie, agricultură, sănătate, învățământ, administrație publică și asistență socială. “După strângerea semnăturilor celor 500.000 de salariați din cadrul confederației noastre, vom decide data declanșării grevei generale”, se precizează în comunicat. Contribuțiile sociale vor trece de la angajatori la angajați începând cu 1 ianuarie 2018, se arată într-un proiect de Ordonanță de Urgență privind modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal publicat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP). “Nivelul contribuțiilor scade cu 2 puncte procentuale, astfel că din totalul de 39,25% contribuții plătite la un salariu brut se vor plăti 37,25%. Din totalul de 22,75% contribuții datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat”, informează ministerul, într-un comunicat. Potrivit acestuia, în total, din salariul brut, 35% vor fi contribuții reținute de angajator în numele salariatului, iar contribuțiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% și vor acoperi riscurile de șomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanțe salariale. Ministerul mai arată că acestea din urmă vor fi cuprinse într-o singură contribuție, care se va numi contribuție asiguratorie pentru muncă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions