Procesul de integrare a copiilor, cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, în învăţământul preşcolar se va realiza în mai multe etape: reînscrierile se vor desfăşura în perioada 4 – 20 mai, iar înscrierile în perioadele 23 mai – 17 iunie, respectiv 27 iunie – 29 iulie.
Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani) unde, în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.
Dacă numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate succesiv, criterii de departajare:
- existenţa unui document care dovedeste ca este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi);
- existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte;
- existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă;
- existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.
Cererile respinse fie ca urmare a opţiunilor insuficiente din fişa de înscriere, fie din cauza lipsei de locuri la unitatea de învăţământ dorită, vor putea fi redepuse şi aprobate în etapele imediat următoare sau în etapa de ajustări, programată în perioada 1 – 31 august.
Unităţile de învăţământ preşcolar au obligaţia să afişeze, la vedere, informaţii referitoare la:
- capacitatea instituţiei (număr de copii pentru care a fost proiectată);
- numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2016-2017 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
- criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;
- numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic din totalul disponibil.
În premieră, anul acesta, monitorizarea fluxului de reînscrieri şi înscrieri se realizează informatizat, prin intermediul Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), dezvoltat de Ministerul Educaţiei.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta