Debutează a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2017. În județul Constanța, s-au înscris pentru a susține probele celei de-a doua sesiune a examenului maturității un număr de 1.552 de elevi, dintre aceștia 558 sunt absolvenți ai seriilor anterioare.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a stabilit 5 centre de examen şi un centru zonal de evaluare. Astfel, centrele de examen sunt: Liceul Teoretic Lucian Blaga Constanţa, Colegiul Tehnic Energetic Constanţa, Liceul cu Program Sportiv N. Rotaru Constanța, Colegiul Tehnic de Marină Al. I. Cuza Constanța și Liceul Teoretic N. Bălcescu Medgidia.
Iată calendarul probelor examenelor programate în cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2017
• 21 august 2017 Limba şi literatura română – proba Ea) – probă scrisă
• 22 august 2017 Limba şi literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă
• 23 august 2017 Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă
• 24 august 2017 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – probă scrisă
• 25 – 28 august 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
• 28 august 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
• 29-30 august 2017 Evaluarea competenţelor digitale – proba D
• 30 – 31 august 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
• 1 septembrie 2017 Afişarea rezultatelor și depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00)
• 2 – 5 septembrie 2017 Rezolvarea contestaţiilor
• 6 septembrie 2017 Afişarea rezultatelor finale
Potrivit Ministerului Educației, la nivel național, pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 39.435 de absolvenți de liceu. Dintre aceștia, 24.690 sunt din promoția curentă, iar 14.745 din seriile anterioare. În funcție de forma de învățământ absolvită, cei 39.435 de elevi înscriși sunt distribuiți astfel: 37.138 – zi, 1.036 – seral și 1.261 – frecvență redusă.
În prima sesiune a bacalaureatului au fost declarați respinși 34.690 de candidați. Rata de promovare la prima sesiune a bacalaureatului a fost de 72,9%.