ÎPS Teodosie și consilierul săi, preotul Ilie Petre așteptat, joi, 14 noiembrie a.c., decizia Curții de Apel Constanța, în dosarul în care procurorii DNA Constanța i-au trimis în judecată pentru cumpărare de influență, respectiv complicitate la această faptă. În același dosar, preotul denunțător, Petrică Leașcu, a scăpat de cercetarea penală, procurorii constatând că aceasta a acționat ca un jurnalist de investigație.
Joi, magistrații constănțeni au decis începerea judecății în dosarul “Mană Cerească”.
Conform rechizitoriului, în iulie 2023, arhiepiscopul Teodosie Petrescu i-ar fi promis unui pretins om de afaceri, martorul în cauză – Petrică Leașcu-, suma de 160.000 de lei, adică 20% dintr-un total de 800.000 de lei pe care acesta ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, susținând că are influență asupra funcționarilor din Secretariatul de Stat pentru Culte. Fondurile de 800.000 de lei urmau să fie alocate pentru lucrări de construcție și reabilitare a unităților de cult din subordinea Arhiepiscopiei.
Dosarul, cunoscut sub numele de ‘mană cerească’ – de la afirmația pe care ÎPS Teodosie a făcut-o și care se aude în înregistrările investigației publicației Recorder, de la care de altfel a și început investigația procurorilor, DNA autosesizându-se din oficiu.
Joi, ÎPS nu s-a prezentat la instanță. Dintr-o informare oficială, acesta a oficiat Sfânta Liturghie, la Manastirea cu hramul Sfântului Apostol Filip din localitate.
Minunta instanței
Soluția pe scurt: În baza art. 345 alin.1 Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, cererile privind constatarea neregularităţii actului de sesizare, nelegalitatea actelor de urmărire penală şi neloialitatea administrării probatoriului, formulate de către inculpaţii Petrescu Teodosie şi Petre Ilie. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr183/9/P/2023 întocmit la data de 26.04.2024 de Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie- Serviciul Teritorial Constanţa, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Petrescu Teodosie pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art.6 din Legea 78/2000 raportat la art.292 alin.1 C.pen şi Petre Ilie pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art.6 din Legea 78/2000 în ref. la art.292 alin.1 C.pen. În temeiul aceloraşi dispoziţii procedurale, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În baza art.346 alin.4 Cod procedură penală, dispune începerea judecăţii în cauza privindu-i pe inculpaţii Petrescu Teodosie pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art.6 din Legea 78/2000 raportat la art.292 alin.1 C.pen şi Petre Ilie pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art.6 din Legea 78/2000 în ref. la art.292 alin.1 C.pen. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 (trei) zile de la comunicare. Cercetată şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 14.11.2024.
Document: Încheiere finală camera consiliu 127/2024 14.11.2024
INFO! Decizia poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
De interes ar putea fi și:
ÎPS Teodosie așteaptă pronia judecătorilor, după ce-a umblat cu “mana cerească”