Exclusiv
Incompatibila din Consiliul Județean a fost colegă de doctorat, la Chișinău, cu Maricel de la Agigea. Procesul cu ANI, anonimizat în mod bizar
Published
11 luni agoon
Șefa consilierilor județeni PNL, Gianina Topolov, se judecă în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate la Curtea de Apel Constanța, într-un proces anonimizat în care se stabilesc termene din 3 în 4 luni. În trecut, Topolov a făcut parte dintr-o echipă de doctoranzi în științe juridice la Chișinău, la Universitatea Liberă Independentă a Moldovei (ULIM), alături de Cristian Maricel Cîrjaliu, primarul PSD-ist al comunei Agigea, și de niște foști ștabi din Poliția Județeană.
Incompatibilitatea
Mai întâi presa locală a semnalat, iar mai apoi Agenția Națională de Integritate a certificat, că Gianina Topolov se află în incompatibilitate, întrucât, în timp ce vota în Consiliul Județean, o firmă în care era asociată câștiga licitații de peste 3 milioane de euro de la entități subordonate Consiliului Județean. Nu vorbim de o firmă care asfaltează drumuri sau care vinde utilaje, ci de o simplă spălătorie de textile, care a ajuns, iată!, să spele cearșafurile din Spitalul Județean, din Spitalul de boli de plămâni și din căminele de copii și asistați sociali. Și spală mult, de milioane.
Firma și anturajul
Societatea se numește Snow Clean SRL și are sediul social în zona industrială a Constanței, pe strada Celulozei, la numărul 6, acolo unde se află și tipografia Muntenia împreună cu alte societăți coordonate de familia lui Romeo Hanți, un afacerist important, deși destul de discret, al Constanței. De altfel, potrivit Termene.Ro, fratele lui Romeo, Petru Ciprian Hanți (pe scurt Ciprian), este cel care a fondat societatea Snow Clean împreună cu alte două persoane fizice.
Mai insistăm puțin asupra relației cu familia Hanți. În anul 2016, pe când a candidat pentru prima oară și a trebuit să depună o primă declarație de avere, Gianina Topolov menționa:
- că este asociată cu 1% în Prefab BCA SRL, probabil cea mai importantă firmă a familiei Hanți;
- că a vândut niște terenuri, nu se știe câte, către EMSI SRL, firmă administrată de Ciprian Hanți.
Mai recent, găsim firma EMSI în diferite contracte cu Primăria Constanța și Consiliul Județean (vezi sursa informației AICI și AICI).
Relevant este și faptul că, în anul 2021, Romeo Hanți a fost cooptat în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a Județului Constanța, într-o comisie condusă chiar de Gianina Topolov. Tot din comisie mai făceau parte șefii Poliției Naționale, Locale, Jandarmeriei și ISU.
Revenim la Snow Clean. Topolov a intrat în afacere în 2008, preluând-o de la Ciprian Hanți în cote egale cu Gheorghe Costea și cu Daniel-Constantin Moraru (actualul președinte al filialei constănțene a Partidului Eologist Român, în rest mare afacerist în Portul Midia, pe exportul de animale vii).
În timp, Topolov a ajuns să controleze 75% din firmă. Însă din 2018, de când a devenit consilier județean din partea PNL, a cesionat grosul participației către Iuliana Itu, păstrând pentru sine un procent modic, de numai 4% din firmă. Ulterior au început să curgă contractele cu entitățile subordonate CJC. Pentru anul 2022, societatea a raportat o cifră de afaceri de peste 7 milioane de lei (aproximativ 1,4 milioane de euro) și, ATENȚIE!, zero angajați.
Ieșirea
Tot în 2022, după ce povestea contractelor fabuloase a ajuns în presă, consiliera și-a cesionat cei 4% către soțul unei funcționare din Consiliul Județean. La rândul său, soțul funcționarei este membru în consiliul de administrație la o societate (fostă regie autonomă) deținută de Consiliul Județean, ajungând în funcție și cu votul Gianinei Topolov. În sfârșit, la fosta regie autonomă lucrează și soțul personal al consilieri liberale.
Tot acest păienjeniș de fapte și persoane a fost amplu mediatizat (AICI și AICI, două articole relevante). Credeți că s-a întâmplat ceva? Nimic. Gianina Topolov este în continuare lider al consilierilor județeni PNL. Partidul defilează cu ea în prima linie, ignorând cu desăvârșire tot ce s-a scris în presă.
Procesul
Am vrut să aruncăm un ochi și la procesul în care lidera consilierilor județeni PNL contestă raportul ANI. Dar nici acolo nu se întâmplă mai nimic. Fișa dosarului de pe portalul instanțelor de judecată nici măcar nu conține numele Gianinei Topolov. Datele despre părțile din proces au fost înlocuite cu sintagma ”nu există informații”. Ori așa ceva nu se întâmplă în mod uzual. Dacă nu ne credeți, dați o căutare după ”incompatibilitate” pe portal.just.ro. Veți descoperi sute de persoane, cu nume și prenume, care stau în proces cu ANI.
Acțiunea a fost introdusă la instanță pe 26 iunie 2023. Până acum au fost stabilite termene de judecată pe 26 octombrie 2023 și 29 ianuarie 2024. În acest ritm, până la finalul mandatului este total improbabil să se ajungă la o decizie definitivă.
Doctoratul
În trecut, Gianina Topolov a urmat cursuri ale unei școli doctorale de la Chișinău care are renumele de fabrică de diplome. Mai mulți plagiatori au încercat să obțină de aici titluri de doctor prin impostură academică. Doctoranzii erau racolați din România de niște asociații constănțene. Printre facilitatori s-a numărat și fostul senator Justin Tambozi, care declara în presă că printre ”intelectualii” înscriși la școala doctorală de la Chișinău se află mai mulți polițiști, procurori și judecători din Constanța.
În 2009, Institutul Național de Științe Administrative din Republica Moldova publica volumul ”Administrația publică în statul de drept” (vezi AICI). Acesta cuprindea o serie de materiale prezentate anterior în cadrul unei ”comunicări științifice” de la Chișinău. În volum erau incluse și câteva lucrări ale unor ”oameni de știință” din Constanța. Ne referim aici la lucrările:
”Sistemul administrației publice românești” – semnatar Gianina Topolov;
”Diminuarea corupției în administrația public locală” – semnatar Cristian (Maricel) Cârjaliu, primarul din Agigea;
”Prefectul – instituție a administrației publice centrale a României – semnatar Adrian Rapotan, fost adjunct al șefului Poliției Județene;
”Sfera controlului parlamentar asupra puterii executive”, semnatar Ion Rusescu, fost șef al ordinii publice din Poliția Județeană.
Sub numele celor patru autori era menționată instituția care îi legitima ca oameni de știință, respectiv Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), la care erau înscriși într-un program de doctorat, după cum decurge explicit din alte publicații.
Toate ”lucrările” publicate sub umbrela acestui doctorat sunt de o banalitate înfiorătoare. Multe pasaje sunt plagiate rudimentar (o demonstrație a afirmației găsiți AICI). Nimic, dar absolut nimic nu conturează vreun aport științific, fiind mai degrabă vorba de tentative de impostură academică.
Ironia
Până la urmă, Cîrjaliu și Topolov nu au obținut titlurile de doctor. Maricel de la Agigea, care a scris despre diminuarea corupției în administrația publică, este acum inculpat fix într-un dosar penal de corupție, în care se așteaptă pronunțarea. O condamnare ar conduce la diminuarea corupției, dacă primarul va fi găsit vinovat. Deocamdată, se bucură de prezumpția de nevinovăție și se lăfăie în spațiul public într-o aură de imaculat.
La rândul ei, Gianina de la Consiliul Județean, autoarea așa-zisului studiu despre sistemul administrației publice românești, este acum acuzată de ANI că ar fi incompatibilă tocmai cu acest sistem al administrației publice românești. Până se va pronunța Justiția, rămâne și ea în prima linie a politicii locale constănțene. Întrucât niciodată nu a oferit nimănui din presă un punct de vedere, refuzând orice comentariu, ne-am considerat degrevați de obligația de a-i cere o părere. Și până la urmă ce-ar putea să spună? Că n-a fost asociată în firma care a muls tei milioane de euro din spălarea cearșafurilor, deși a fost? Că i-a apărut numele pe Portal, deși chiar nu apare? Că n-a râvnit să fie doctoreasă de Chișinău, deși i-au rămas platitudinile publicate în reviste?
Comentarii pe Facebook
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.