În cursul zilei de ieri, pe la ora 18.40, pe DJ 307, între Deleni și Șipote, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat un control în trafic. Au oprit mai multe mașini, printre care s-a numărat și un Hyundai cu numere de Constanța. Spre surpriza polițiștilor, mașina era condusă de un băiat în vârstă de 17 ani care, evident (!), nu avea permis de conducere. S-a ales cu dosar penal. În aceeași zi, însă ceva mai devreme, polițiștii de la Rutieră au făcut control și în Siminoc. Și au avut și aici parte de șoferi beți. Un bărbat în vârstă de 33 de ani, cam băut (avea o îmbibație alcoolică de 0,29g/l alcool în sânge în aerul expirat) a intrat cu mașina într-un gard. Din fericire, nu au existat victime, doar șoferul s-a autoaccidentat. Ultimul caz de conducere sub influența băuturilor alcoolice a fost înregistrat în această dimineață. Pe la ora 5.52, polițiștii l-au depistat pe Virgil C., în vârstă de 49 de ani, din Constanța. Omul conducea un autoturism Dacia 1310 pe b-dul IC Brătianu și a lovit mai multe mașini parcate. În momentul în care a fost testat, polițiștii au constatat că șoferul avea o îmbibație alcoolică de 0,59 grame la mie. În toate aceste cazuri au fost întocmite dosare penale.