Pușcăriile sunt pline de infractori; unii au comis fapte extrem de grave, alții mai puțin grave, dar tot sunt la închisoare. La penitenciarul Poarta Albă se află închiși 1584 de deținuți. Unul dintre ei, M.I., are 57 de ani și este din Medgidia. Ce anume și când a făcut omul este greu de precizat. Însă, potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, în cursul zilei de ieri a fost depistat și introdus la Poarta Albă pentru a face 180 de zile de închisoare pentru că nu a achitat o amendă penală. Potrivit art.61 din noul Cod Penal, amenda penală constă în plata unei sume de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului. Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile. Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de situaţia materială şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa. Amenda penală este principala pedeapsă pecuniară şi se deosebeşte de amenda administrativă, disciplinară, civilă, fiscală, procesuală, prin caracterul său coercitiv. Ea este aplicată numai de către instanţă şi se trece în cazierul judiciar. Se aplică la infracţiuni de gravitate redusă şi duce la micşorarea patrimoniului inculpatului. Ca pedeapsă principală, amenda penală prezintă anumite ”avantaje” certe pentru societate, dar şi pentru persoana condamnată. Pentru societate este avantajos, deoarece că nu se mai fac cheltuieli cu condamnatul suportate de la bugetul statului. Pe de altă parte, achitarea amenzii de către condamnat se face venit la bugetul statului. Condamnatul nu mai este izolat de mediul familial şi nu îşi pierde locul de muncă, ceea ce permite o recuperare socială mai rapidă. Totodată, el este ferit de contactul cu infractorii recidivişti din penitenciare, a căror influenţă nefastă asupra infractorilor primari a fost de multe ori dovedită. Amenda este o sancţiune adaptabilă la situaţia concretă a inculpatului şi remisibilă în cazul unei erori judiciare.