Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Incredibil! Candidatul anunțat de liberali, a trecut la PSD! Se întâmplă la Nicolae Bălcescu!

Published

on

Așa cum știți, comuna Nicolae Bălcescu a rămas fără primar și în luna iunie vor avea loc alegeri locale pentru desemnarea noului ales. Este posibil să fie o bătălie mare, cu toate că nu vorbim despre o comună cu foarte mulți locuitori. Însă oportunitățile sunt foarte mari și multe partide, dar și candidați independenți, își vor dori să se afle la butoane. Primul candidat a fost desemnat în cursul săptămânii trecute. Liberalii au anunțat că vor merge la alegeri cu Nicolae Ciocănete, cel care conduce la ora actuală primăria din calitatea sa de viceprimar. Din moment ce primul candidat fusese desemnat așteptam ca și alte nume să fie lansate în mod oficial. Numai că deocamdată acest lucru nu s-a întâmplat. Însă, surprizele nu s-au lăsat așteptate. La prima oră a dimineții am aflat că Nicolae Ciocănete va fi candidatul PSD! Ați citit bine, da! Pentru a vedea cum stau lucrurile, l-am contactat. A fost foarte lapidar în declarații și ne-a spus că este într-o ședință cu încă opt persoane. Succint, l-am rugat să ne spună dacă va renunța la candidatura din partea PNL și va candida din partea PSD. ”Da, doamnă!”, ne-a răspuns într-o primă fază. Ulterior a spus că a trecut la PSD dar să-l sun mai târziu pentru că se află în ședință. Am început să contactez diferiți lideri politici, din ambele partide. Iată ce răspunsuri am primit: Muhscină – PNL: ”Eu încă nu am această informație. Este posibil să fie adevărat dar nouă Ciocănete ne-a spus altceva. A spus că e în regulă și că vom merge în alegeri împreună.” Nu a fost un răspuns edificator, așa că am continuat să sunăm. Am stat de vorbă cu George Dragomir, fostul lider al PNL Constanța. El ne-a spus că nu crede să fi trecut Ciocănete la PSD. ”Nu cred. Știu că astăzi trebuie să fie o discuție…. Vom vedea!” Dacă liberalii nu ne-au convins cu răspunsurile lor, am apelat și la pesediști. L-am sunat pe liderul PSD Constanța, Felix Stroe dar nu a răspuns. Am ajuns la cel care se ocupă de zona Nicolae Bălcescu, respectiv Marin Dima, director la Direcția Regională de Drumuri și Poduri. Ne-a răspuns sec: ”Nu pot face nici un fel de comentarii.” Hmm…. Déjà suna ciudat, motiv pentru care l-am contactat pe Gheorghe Donțu. Nici el nu a fost prea darnic cu informațiile. ”Nu am un răspuns la această oră. Nu comentez. Nici nu confirm, nici nu infirm!”. Nu știu ce ați înțeles voi din toate aceste convorbiri, dar mie mi se pare cât se poate de clar că Nicolae Ciocănete a renunțat la PNL și a trecut sau va trece în câteva ore la PSD.  Se anunță o perioadă cât se poate de tulbure. Vom vedea cum decurg lucrurile și vom reveni cu informații

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions