În cursul zilei de ieri, s-a desfășurat ședința Delegației permanente teritoriale a ALDE. Cu acest prilej, biroul județean a votat în unanimitate excluderea din partid a secretarului general al organizației județene Anton Mangiurea. În același timp, i-a fost retras sprijinul politic consilierului județean Emil Banias. Nici fratele său, senatorul Mircea Banias, nu a scăpat mai ușor, el alegându-se cu un vot de blam. După şedinţa delegaţiei permanente a ALDE Constanţa, senatorul Mircea Banias, în calitate de președinte al partidului, Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, și George Fulina, președinte al organizației municipal au transmis un comunicat de presă, potrivit căruia așa zisa ședință a fost convocată ilegal și nestatutar, de către persoane care nu au nici o calitate in cadrul biroului executiv teritorial. “Aceasta așa zisa şedință a fost convocată ilegal și nestatutar, de către persoane care nu au nici o calitate în cadrul biroului executive teritorial. De altfel, această convocare nu a fost asumată de nici un membru al partidului. Menționăm că, în conformitate cu statutul partidului și cu normele tranzitorii, delegațiile permanente se constituie ulterior primelor alegeri interne, respectiv după congresul partidului care urmează să se desfășoare în cursul anului 2017. De asemenea, orice astfel de convocare trebuie făcută de către președintele organizației teritoriale. Toate “deciziile” comunicate presei sunt nule de drept şi nu pot produce nici un fel de efect.Așa zisa denunțare a protocolului de colaborare PSD-ALDE demască adevăratele nemultumiri şi frustrări ale participanților la această întâlnire, ale unor oameni care nu au avut niciodată rezultate în alegeri şi care nu pot accepta că la Constanta și la nivel național colaborarea dintre cele două partide se desfășoară în foarte bune condiții. Membrii şi militantii de bună credință ai ALDE, cei care au dus greul campaniilor electorale de anul trecut, ştiu că este absurd să se pună în discuție dizolvarea celor mai performante filiale, respectiv Constanţa şi Medgidia, singurele care au înregistrat un progres de la alegerile locale la celeparlamentare. Nu putem ignora faptul că așa zisa şedință a fost “condusă” de către persoane fără nici o calitate în organizație, cu grave probleme de imagine și chiar de natura penală. Așadar, ne delimităm de acțiunile diversioniste ale organizatorilor acestei întruniri şi anunțăm, pe această cale, că cei vinovaţi de grave abateri de la statutul partidului vor suporta consecințele faptelor lor. În altă ordine de idei, dorim să vă informăm că, în cadrul şedinței biroului politic teritorial de vineri, 10 Martie 2017, s-a decis organizarea de alegeri în cadrul filialei, începând de jos in sus, mai exact comune, organizații orășenești, municipale şi Organizația județeană, ulterior urmând să se organizeze congresul partidului”.