Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Încurcate sunt căile ALDE Constanța! Vot de blam pentru Banias?

Published

on

În cursul zilei de ieri, s-a desfășurat ședința Delegației permanente teritoriale a ALDE. Cu acest prilej, biroul județean a votat în unanimitate excluderea din partid a secretarului general al organizației județene Anton Mangiurea. În același timp, i-a fost retras sprijinul politic consilierului județean Emil Banias. Nici fratele său, senatorul Mircea Banias, nu a scăpat mai ușor, el alegându-se cu un vot de blam. După şedinţa delegaţiei permanente a ALDE Constanţa, senatorul Mircea Banias, în calitate de președinte al partidului, Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, și George Fulina, președinte al organizației municipal au transmis un  comunicat de presă, potrivit căruia așa zisa ședință a fost convocată ilegal și nestatutar, de către persoane care nu au nici o calitate in cadrul biroului executiv teritorial. “Aceasta așa zisa şedință a fost convocată ilegal și nestatutar, de către persoane care nu au nici o calitate în cadrul biroului executive teritorial. De altfel, această convocare nu a fost asumată de nici un membru al partidului. Menționăm că, în conformitate cu statutul partidului și cu normele tranzitorii, delegațiile permanente se constituie ulterior primelor alegeri interne, respectiv după congresul partidului care urmează să se desfășoare în cursul anului 2017. De asemenea, orice astfel de convocare trebuie făcută de către președintele organizației teritoriale. Toate “deciziile” comunicate presei sunt nule de drept şi nu pot produce nici un fel de efect.Așa zisa denunțare a protocolului de colaborare PSD-ALDE demască adevăratele nemultumiri şi frustrări ale participanților la această întâlnire, ale unor oameni care nu au avut niciodată rezultate în alegeri şi care nu pot accepta că la Constanta și la nivel național colaborarea dintre cele două partide se desfășoară în foarte bune condiții. Membrii şi militantii de bună credință ai ALDE, cei care au dus greul campaniilor electorale de anul trecut, ştiu că este absurd să se pună în discuție dizolvarea celor mai performante filiale, respectiv Constanţa şi Medgidia, singurele care au înregistrat un progres de la alegerile locale la celeparlamentare. Nu putem ignora faptul că așa zisa şedință a fost “condusă” de către persoane fără nici o calitate în organizație, cu grave probleme de imagine și chiar de natura penală. Așadar, ne delimităm de acțiunile diversioniste ale organizatorilor acestei întruniri şi anunțăm, pe această cale, că cei vinovaţi de grave abateri de la statutul partidului vor suporta consecințele faptelor lor. În altă ordine de idei, dorim să vă informăm că, în cadrul şedinței biroului politic teritorial de vineri, 10 Martie 2017, s-a decis organizarea de alegeri în cadrul filialei, începând de jos in sus, mai exact comune, organizații orășenești, municipale şi Organizația județeană, ulterior urmând să se organizeze congresul partidului”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions