Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Indemnizaţie de gratitudine pentru invalizi, veterani şi văduve de război

Published

on

În ședința de ieri, 9 iunie, guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru completarea Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Prin actul normativ adoptat, invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război li se acordă, lunar, o indemnizație de gratitudine, neimpozabilă, în valoare de 50% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata. Pentru anul în curs, aceasta va fi în valoare de 2.690 lei, sumă neimpozabilă.

Indemnizația de gratitudine nou introdusă se va cumula cu indemnizația de care beneficiau până acum invalizii, veteranii şi văduvele de război.

”Statul român își exprimă astfel recunoștința, respectul și admirația față de cei care și-au pus viața în slujba țării, venind cu o reparație morală și materială care să contribuie la asigurarea unui venit suplimentar pentru aceste categorii de beneficiari.”, precizează Biroul de presă al MApN.

Advertisement
usr

În România, conform evidențelor oficiale, existau, la momentul adoptării ordonanței de urgență, un număr de 2.521 de beneficiari ai acestui drept.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions