Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Informații importante pentru participanții la Neveresea

Published

on

 

Peste 100 de polițiști sunt mobilizați pentru asigurarea liniștii și ordinii publice, a siguranței participanților la  festivalul ”Neversea” de la malul Mării Negre. Cu ocazia evenimentului  artistic de muzică electronică care se va desfăşura în municipiul Constanţa, pe plaja Modern, în perioada 7-9 iulie 2017, intitulat ”Neversea”, autoritățile competente în domeniu au dispus o serie de măsuri pentru asigurarea în bune condiții a manifestării. Astfel, I.P.J. Constanţa prin Poliţia Municipiului, Serviciul Rutier, Serviciul Acțiuni Speciale, Brigada Specială de Jandarmi, Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Tomis”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Dobrogea” Constanţa şi Direcţia Poliţie Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa vor fi instituțiile permanent implicate în asigurarea liniștii și ordinii publice.  Începând cu 5 iulie 2017, oamenii legii vor pune în aplicare restricţii de circulaţie pe arterele care conduc către locul de desfăşurare al evenimentului, accesul fiind permis doar riveranilor și agenților economici, care vor deține de la Primăria Municipiului Constanţa permise de acces, cu ajutorul cărora deţinătorii pot traversa filtrele rutiere. Puncte de închidere a accesului, încep de la strada Traian – Poarta 3, strada Traian – Poarta 1, strada Traian cu strada Termele Romane, strada Traian cu bulevardul Tomis, strada Negru Vodă cu Ecaterina Varga, bulevardul Mircea cel Bătrân cu strada Negru Vodă, Mircea cel Bătrân cu strada Smârdan, bulevardul Mircea cel Bătrân cu strada Decebal, bulevardul Mircea cel Bătrân cu strada Eroilor, strada Bucovina cu strada Eroilor şi strada Shanghai cu strada Yokohama.  În echipele asigurate de I.P.J. Constanța se vor afla polițiști de investigaţii criminale, ordine publică, rutieră, acţiuni speciale, pirotehnic, criminalistic, arme, explozivi și substanțe periculoase etc.. Astfel, Poliția constănțeană va asigura prezenţa continuă a unui echipaj de intervenţie al Serviciului pentru Acţiuni Speciale, controlul pirotehnic de specialitate fiind asigurat de Serviciului pentru Acţiuni Speciale, iar reprezentanţii Poliţiei Rutiere vor acţiona în filtre pentru fluidizarea traficului rutier.  Participanții la festival sunt sfătuiți să folosească numai mijloacele de transport în comun special destinate, puse la dispoziție de către R.A.T.C. și Primăria Municipiului Constanța. Dacă totuși se alege autovehiculul personal, conducătorii auto vor fi îndrumați să folosească parcarea fostei baze R.A.T.C., de pe strada Chiliei, R.A.T.C. Constanţa urmând a asigura trasee ”NEVERSEA”, ce vor lega parcările de autovehicule de zona evenimentului. Astfel, R.A.T.C. va asigura transportul persoanelor care doresc să participe la acest eveniment, prin suplimentarea transportului cu două linii (curse speciale), cu aproximativ 50 de mijloace de transport care vor circula cu o frecvenţă de 10-12 minute, pe două trasee diferite respectiv NEVERSEA 1 cu plecare de la Gara CFR spre Portul Tomis şi  NEVERSEA 2 cu plecare din Mamaia spre Portul Tomis, cu menţiunea că acestea nu vor opri în staţiile din oraş, ci doar în punctele de îmbarcare/debarcare pasageri.  Pasagerii vor putea achiziţiona bilete/abonamente de transport din toate punctele de vânzare R.A.T.C., inclusiv din cele special amplasate la cap de linie (Portul Tomis) şi în apropierea locaţiei evenimentului. Referitor la parcări, autovehiculele vor fi staţionate în parcările aparţinând domeniului public şi privat astfel: – Pavilionul Expoziţional – situat pe bulevardul Mamaia – zona Pescărie, – O parte din parcarea Centrului Comercial VIVO – situată pe bulevardul Aurel Vlaicu, – Parcarea din zona Poarta 1/Vraja Mării – parcare de rezervă (aproximativ 270 locuri).

POLIȚIȘTII CONSTĂNȚENI RECOMANDĂ PARTICIPANȚILOR LA FESTIVAL:

– Evită să porți la vedere cercei, lănțișoare, brățări și telefoane mobile !

Advertisement
usr

– Atenție la buzunare !

– Evită să ai asupra ta sume mari de bani !

– Evită să lași în mașină genți, telefoane, bani, laptopuri !

– Dacă ești șofer, renunță să conduci mașina în cazul în care ai consumat alcool !

– Evită conflictele !

Advertisement
usr

– Distrează-te în siguranță !

–  Folosește mijlocul de transport în comun sau taxi-uri autorizate !

– Atenție la documentele personale !

DACĂ EȘTI VICTIMA UNEI INFRACȚIUNI, SUNĂ LA 112 !

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions