Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiștii constănțeni

Published

on

beat la volan

Astăzi, polițiștii din județul Constanța au constatat două infracțiuni la regimul rutier și au întocmit dosare de cercetare penală în ambele cazuri.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 1 februarie a.c., în jurul orei 3.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 au identificat un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

”Bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.”, au precizat reprezentanții IPJ.

Tot în cursul nopții trecute, în jurul orei 00.45, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism pe DN 2A, în localitatea Mihail Kogălniceanu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Advertisement
usr

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions