O persoană a transmis un e-mail autorităților și presei în care semnalează că Primăria din Cernavodă urmează să organizeze un eveniment dedicat tinerilor într-un club de noapte care nu îndeplinește condițiile pentru a fi putut obține o autorizație de securitate la incendiu. Deși evenimentul a fost promovat pe pagina de Facebook a Primăriei, viceprimarul localității a declarat redactorului Ordinea.Ro că habar nu are de acest eveniment.
“Administrația Publică Locală organizează vineri, 16 februarie 2024, începând cu orele 19:00, în Club “Flamingo” concursul cu premii “Miss&Mister Valentine’s Day” pentru liceeni.
Sunt invitați să participe la acest concurs elevii interesați din cadrul liceelor din localitate. Premiile concursului sunt următoarele:
– Premiul I – “Miss&Mister Love”- 500 lei;
– Premiul II – 400 lei;
– Premiul III – 300 lei;
– „Premiul de popularitate“ – 250 lei” .
Intrarea este liberă.”
Acesta este anunțul pe care conducerea Primăriei orașului Cernavodă l-a făcut public pe contul oficial de Facebook.
Iată dovada:
Cu toții putem concluziona că acesta este un minunat gest și un moment de neuitat pentru participanți. Da, dar o petiție adresată instituțiilor statului și presei, inclusiv redacției noastre, ne pune pe jar. Locația ar fi periculoasă, conform descriei persoanei care face publice mai multe informații din plan local.
“Locația respectivă este un real pericol, fiind situată în podul unei clădiri foarte vechi, nu are două căi de ieșire, scara este tip arc, cu o lățime de maxim 60 cm, fără autorizație de incendiu. Se află în centrul vechi unde circulația auto este interzisă, iar accesul unei utilitare este îngreunat. Liceele orașului au un număr de aproximativ o mie de elevi, capacitatea locației declarată este de sub 100 de locuri. Având în vedere că intrarea este liberă și premiile bănești, tentația copiilor este mare”, este parte din mesajul alarmant pe care l-am primit pe adresa redacției.
Ce, arde?
Evident că informațiile oficiale sunt cele care calmează orice situație. Astfel, contactat telefonic, Șerif Cîrjali, viceprimarul orașului Cernavodă, nici nu știa că administrația din care face parte este organizatorul acestui eveniment. Ne-a spus că se informează și că va exista un punct de vedere oficial.
Contactat câteva zeci de minute mai târziu, disponibilitatea de a colabora s-a transformat într-o miștocăreală telefonică:
“Ce, doamnă, arde? Sunt pe teren, de ce mă sunați? Voi reveni eu când voi avea timp sa aflu informația.”
Concluzia șocantă a apelului telefonic închis în nas este una singură: Doamne ferește, domnule vice, să… ardă!
Totuși, așteptăm un punct de vedere oficial din partea administrației locale a orașului Cernavodă.
foto cu rol ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta