Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Inițiativele legislative privind autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc, RESPINSE în Camera Deputaților

Published

on

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, astăzi, într-o ședință de plen, toate cele trei inițiative legislative ale UDMR privind autonomia Ţinutului Secuiesc şi autonomia culturală a comunităţii maghiare din România, depuse de UDMR. Două iniţiative ale UDMR au fost respinse cu 260 de voturi pentru, 16 contra şi o abţinere, iar o iniţiativă cu 255 de voturi pentru, 15 împotrivă şi o abţinere. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată în cazul acestor proiecte, votul decizional fiind în Senat.

„Salut votul de astăzi din Camera Deputaților prin care au fost respinse acele inițiative toxice legate de autonomia Ținutului Secuiesc și autonomia culturală pe criterii etnice. Suveranitatea şi integritatea teritorială a României nu sunt negociabile. Cei care se agață de astfel de teme revizioniste, desprinse din trecut, nu înțeleg că drumul României este doar înainte. Mă bucur că Parlamentul a închis rapid acest subiect, care ar fi folosit doar unor extremiști fără alte idei și soluții.“, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Sursa: stiripesurse.ro

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions